Daimler cere scuze Chinei pentru folosirea unui citat al lui Dalai Lama

Daimler şi-a cerut scuze în China pentru folosirea unui citat din Dalai Lama.
Daimler şi-a cerut scuze în China pentru folosirea unui citat din Dalai Lama. (Foto: Franziska Kraufmann/dpa – Epoch Times Germania)

Producătorul de automobile Daimler a declanşat controverse după ce a cerut scuze regimului comunist chinez pentru că a folosit un citat al lui Dalai Lama.

Anterior, Daimler publicase pe Instagram fotografia unui Mercedes, alături de inscripţia „Priveşte situaţiile din toate părţile şi vei fi mai deschis”, acesta fiind un citat al liderului spiritual al tibetanilor, Dalai Lama.

Organizaţia de drepturile omului „International Tibet Campaign” (ITC) a calificat scuzele drept o „ploconire ruşinoasă în faţa dictaturii”, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Guvernul comunist chinez a ocupat Tibetul prin campanii militare în perioada 1956-1962, încercând să distrugă cultura budistă a poporului tibetan şi provocând pierderea a aproximativ 350.000 de vieţi.

Beijingul se lansează în mod frecvent atacuri împotriva lui Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, care a fugit în exil în 1959.

O purtătoare de cuvânt a producătorului de automobile a confirmat agenţiei DPA că citatul a fost şters, după ce a dat bătăi de cap internauţilor chinezi.

Pentru a evita repetarea unor astfel de incidente, „se vor lua imediat măsuri, pentru a se înţelege mai profund cultura şi valorile chineze” scrie într-un comunicat răspândit de Mercedes prin SMS-ul chinez Weibo.

După ce producătorul de automobile a adresat scuzele, acesta a fost criticat de Michael Brand, putător de cuvânt pe probleme de drepturile omului al fracţiunii CDU/CSU din Bundestag, Germania.

„În cazul în care ar fi premiată lipsa de caracter, atunci managerii de la Mercedes ar merita premiul întâi pentru comportamentul lor penibil”, a precizat Brand.

"Concernul nu trebuie să ceară scuze guvernului chinez, ci mai degrabă lui Dalai Lama şi tibetanilor", a mai specificat acesta.

Evoluţia survine la doar câteva săptămâni după ce companiile Marriott, Delta Air Lines şi alte nume mari s-au confruntat cu probleme legate de modul în care au descris aspecte sensibile din punct de vedere politic, cum ar fi Taiwan şi Tibet şi au fost nevoite să ceară scuze regimului comunist chinez.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe