"D-N-A, sa vină să vă ia!" Danileţ: Poate părea puţin ciudat, dar sună bine pentru vremurile în care trăim

Publicul trebuie să aibă sentimentul că se face justiţie, că se face dreptate. În seara în care a fost adoptată Ordonanţa 13, românii au simţit nesiguranţă şi au ieşit în stradă să protesteze, a explicat judecătorul Cristi Danileţ.
Cristi Danileţ
Cristi Danileţ (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Adoptarea, "noaptea ca hoţii", a infamei Ordonanţe nr. 13 care mutila Codurile penale a scos în stradă sute de mii de români. Protestând, oamenii şi-au exprimat dorinţa de stabilitate şi de siguranţă, a opinat judecătorul Cristi Danileţ, într-un interviu acordat jurnalistei Ramona Ursu pe site-ul personal.

"Poate părea puţin ciudat ca lumea să spună: vrem să vă vedem la închisoare, vrem să vină DNA… Dar, asta sună bine, conform vremurilor în care trăim. Eu sunt adeptul justiţiei sociale. Pentru mine, justiţia defineşte, mai degrabă, un sentiment, or asta ţine mai mult de morală decât de judiciar. Până să fac eu, judecător, justiţie, există publicul. Iar publicul trebuie să aibă sentimentul că se face justiţie, că se face dreptate. Publicul trebuie să ştie că există un aparat judiciar care îşi face treaba, iar asta îl linişteşte, apare sentimentul de siguranţă", a declarat Danileţ.

Fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii crede că, în seara în care a fost adoptată Ordonanţa 13, publicul a simţit nesiguranţă.

"Şi-a spus ceva de genul: "Ah, deci se întâmplă ceva noaptea, foarte repede. E vorba despre oameni trimişi la închisoare, care urmează să fie lăsaţi liberi. Noi nu ne mai simţim în siguranţă". Publicul s-a întrebat dacă este normal ca judecătorul să spună că cineva trebuie să stea în închisoare zece ani, dar Guvernul să spună că cinci sunt de ajuns şi persoana trebuie eliberată?!", a precizat Danileţ.

În opinia judecătorului, protestând, oamenii şi-au exprimat dorinţa de stabilitate şi de siguranţă: legile să fie emise de Parlament, să aibă loc dezbateri pe proiectele legislative, oamenii condamnaţi de judecători la închisoare să stea acolo etc.

"Pentru mine, ca magistrat, încrederea oamenilor în aparatul judiciar mi se pare un lucru deosebit: statistic vorbind, oamenii au de două ori mai multă încredere în Justiţie decât în Guvern şi de trei ori mai multă decât în Parlament. Asta ne onorează, dar ne şi obligă", a adăugat Danileţ.

Pentru a citi integral interviul intraţi aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne