Cutremur de magnitudine 6,3 zguduie coastele elenă şi turcă

O femeie a murit şi alte 10 persoane au fost rănite luni când un cutremur de magnitudine 6,3 a lovit insulele elene Lesbos şi Chios şi coasta Mării Egee din vestul Turciei, au declarat mai mulţi oficiali.
Pagube produse de un cutremur în satul Plomari de pe insula elenă Lesbos, 12 iunie 2017. Cutremurul a lovit şi insula elenă Chios precum şi coasta Mării Egee din vestul Turciei.
Pagube produse de un cutremur în satul Plomari de pe insula elenă Lesbos, 12 iunie 2017. Cutremurul a lovit şi insula elenă Chios precum şi coasta Mării Egee din vestul Turciei. (Getty Images)

Victima, o femeie de vârstă medie, a fost blocată timp de câteva ore sub ruinele locuinţei sale din satul Vrisa de pe insula Lesbos, zonă care a fost cel mai puternic zguduită de cutremur şi unde s-au prăbuşit mai multe locuinţe.

Seismul a lovit, de asemenea, coasta Mării Egee din vestul Turciei după ora 1200 GMT.

Imaginile video filmate de un rezident din Vrisa au surprins pagubele produse de cutremur.

Seismul, simţit până în Atena şi oraşul Izmir din Turcia, a provocat deteriorarea a cel puţin trei biserici şi magazine în sudul insulei Lesbos, au declarat proprietarii, iar alunecările de pietre au blocat câteva drumuri.