Curtea Supremă a decis: deputatul PNL Mircea Roşca va petrece sărbătorile în arest

Mircea Roşca, deputat PNL.
Mircea Roşca, deputat PNL. (Captură.)

Deputatul PNL Mircea Roşca, acuzat de trafic de influenţă, va petrece sărbătorile în arest preventiv, după ce magistraţii Curţii Supreme au decis prelungirea arestării preventive a lui Roşca până pe 18 ianuarie, relatează Ştiripesurse.

Marţi, Curtea Supremă s-a pronunţat în privinţa prelungirii arestării lui Roşca Mircea şi Rotilă Adrian, vărul deputatului, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Deputatul PNL este acuzat de trafic de influenţă, după ce în 2011, când conducea PNL Prahova, ar fi cerut de la un om de afaceri 20.000 euro pentru a interveni la preşedintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, şi la alţi membri ai Consiliului Local Azuga, pentru ca firma omului de afaceri care l-a denunţat la autorităţi să obţină terenuri în oraş.

”În baza art. 234-236 alin. 2 Cod procedură penală prelungeşte arestarea preventivă a inculpaţilor: - ROŞCA MIRCEA pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 20 decembrie 2014 până la data de 18 ianuarie 2015, inclusiv. - ROTILĂ ADRIAN pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 decembrie 2014 până la data de 19 ianuarie 2015, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, s-a precizat în verdictul Curţii Supreme.

Procurorii anticorupţie mai susţin că Mircea Roşca ar fi intervenit în repetate rânduri pe lângă factorii de decizie din instituţiile publice din judeţul Prahova, cu scopul de a obţine avantaje pentru societăţile deţinute de vărul său, Adrian Rotilă. În schimbul acestor ”intervenţii”, Roşca ar fi primit de la Rotilă aproximativ 90.000 de lei şi construcţii în valoare de 35.418 lei.