Cursa pentru şefia Secţiei pentru magistraţi: Procurorul care a deschis dosarul "10 august" acuză abuzuri la CSM

Lia Savonea
Lia Savonea (G4Media.ro)

Procurorul care a deschis dosarul "10 august", Bogdan Pîrlog, cere invalidarea concursului pentru şefia Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor (SIIJ), la care a obţinut cel mai mic punctaj dintre toţi, atrăgând atenţia că era plecat din ţară în momentul respectiv, iar cererea sa de reprogramare a fost pur şi simplu ignorată.

La interviul respectiv, care a avut loc la Consiliul Superior al Magistraturii, Adina Florea a obţinut 9,86 de puncte, Sorin Eugen Iaşinovschi 8,85 şi Bogdan Pîrlog 3,25.

Procurorul care vrea să obţină şefia SIIJ pentru a o demola din interior acuză o serie de membri CSM de rea-credinţă şi cere îndepărtarea lor din cadrul procedurii.

Redăm mai jos cererea depusă de Bogdan Prîlog:

"Subsemnatul, PÎRLOG BOGDAN-CIPRIAN, în calitate de candidat în cadrul concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie,

În temeiul art. 16 alin 1-3 din Constituţia României, art. 104 din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 şi art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, art. 883 alin. 1-6 din Legea nr. 304/2004, art. 2 alin. 2 şi 24 din Hotărârea nr. 910/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin prezenta formulez:

1. Cerere de nevalidare a concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, procedura fiind lovită de nulitate.

2. Cerere de îndepărtare a doamnelor judecător Savonea, Oprina Evelina, Baltag Gabriela şi Marcu Simona Camelia, Ghenea Mariana şi Ţânţ Nicoleta Margareta de la votul în plen cu privire la numirea candidatului declarat admis la concursul pentru numirea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, pentru următoarele considerente:

În fapt, am participat la concursul pentru numirea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, susţinând în data de 18.06.2019 interviul în faţa comisiei formată din membri ai CSM. În cadrul acestei proceduri, am solicitat îndepărtarea doamnei judecător SAVONEA LIA, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, atât din poziţia de membru în comisia privind concursul pentru numirea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cât şi retragerea doamnei judecător de la votul în plen cu privire la numirea candidatului declarat admis, ca urmare a neîndeplinirii criteriilor de imparţialitate, nediscriminare precum şi a criteriilor privind prestigiul funcţiei pe care o ocupă.

Totodată, am solicitat îndepărtarea doamnelor judecător Marcu Simona Camelia şi Ţânţ Nicoleta Margareta, atât din poziţia de membru în comisia privind concursul pentru numirea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cât şi retragerea doamnelor judecător de la votul în plen cu privire la numirea candidatului declarat admis, ca urmare a neîndeplinirii criteriilor de imparţialitate, nediscriminare, precum şi a criteriilor privind prestigiul funcţiei pe care o ocupă.

Între subsemnatul şi doamna SAVONEA LIA există o stare antagonică provocată de implicarea acesteia în distrugerea sistemului judiciar. În ultimul an au existat mai multe demersuri publice ale subsemnatului îndreptate împotriva dumneaei şi a susţinătorilor fideli din cadrul secţiei pentru judecători, demersuri formulate atât în nume personal cât şi în calitate de reprezentant mandatat al asociaţiei profesionale a judecătorilor „Forumul judecătorilor” sau copreşedinte al asociaţiei profesionale a procurorilor ”Iniţiativa pentru Justiţie”. Demersurile au culminat cu solicitarea declanşării procedurii de revocare a acesteia din funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne