"Cum să faci, generale, aşa fotoşop prost?" - Oprea, acuzat de fals grosolan. E implicat şi... Obama

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)

"Doctorul în impostură Gabriel Oprea" a falsificat grosolan o poză cu fostul preşedinte al Statelor Unite, scrie pe Facebook jurnalista Emilia Şercan, în opinia căreia fostul ministru de Interne a trucat fotografia "ca să ne arate nouă cât de important a fost el şi, probabil, crede el că o să mai fie (da, sigur, vrabia mălai viteazul)."

"Nene, cu acest individ mizerabil chiar va fi de lucru de acum înainte, de când s-a dat undă verde la reactivarea lui politică", adaugă Şercan, jurnalista care, reamintim, s-a specializat în demascarea politicienilor cu doctorate plagiate.

Falsificarea fotografiei cu Obama a fost semnalată iniţial de jurnalistul Andrei Luca Popescu. Redăm postarea acestuia:

"Rog specialiştii în fotografie să se pronunţe: este acesta un fotoşop de toată jena sau nu? În orice caz, atât Oprea, cât şi Băsescu nu par că se uită la Obama, ci la ceva mult mai important, pe pereţi. Generalul pare să fi suferit chiar şi un torticolis, un gât de lup, o ceva.

PS: A doua poză este originalul. Cum să faci, generale, aşa fotoşop prost? PS 2: Am crezut într-o fază că Obama o fi dat mâna cu amândoi, cu Băsescu, apoi cu Oprea, şi că l-am acuzat greşit pe domnul Oprea. Daaar, pentru cine are răbdare, se poate observa că ceasul din fundalul celor 2 fotografii este diferit: într-una are cifre române, într-una are cifre arabe, iar ora este diferită", scrie Andrei Luca Popescu.

foto
foto (Gabriel Oprea / Facebook)

foto
foto (gov.ro)