Cum pui pe butuci Ministerul Public? Augustin Lazăr: "Vom fi în imposibilitatea de a ne îndeplini obiectivele"

Augustin Lazăr avertizează în Parlament că practic instituţia nu va putea funcţiona cum trebuie cu banii care i se dau.
Augustin Lazar
Augustin Lazar (Florin Chirila/Epoch Times)

Bugetul pe care Guvernul a decis să îl aloce Ministerului Public nu asigură funcţionarea instituţiei, a avertizat, luni, Procurorul general al României, Augustin Lazăr, în comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, relatează stiripesurse.ro.

„Din păcate, propunerile de buget nu au fost împărtăşite, ele fiind reevaluate în minus. Din păcate, în această situaţie vom fi în imposibilitatea de a ne îndeplini obiectivele care revin Ministerului Public. Am formulat câteva amendamente în acest sens pe care vă rugăm să le votaţi”, a declarat Augustin Lazăr.

În replică, preşedinte de şedinţă, senatorul Robert Cazanciuc (PSD), a declarat iniţial că amendamentele nu au fost înregistrate potrivit regulamentului, astfel încât nu pot fi însuşite şi nici votate.

Lazăr a insistat însă pe lângă membrii comisiei, ridicând vocea, să ia în considerare propunerile făcute. În cele din urmă, a fost acceptat DOAR un amendament propus de PNL de majorare a bugetului Ministerului Public cu aproape 9 milioane de lei, banii urmând să meargă către asistenţă judiciară.

În dezbateri a intervenit şi deputatul USR Stelian Ion care a acuzat conducerea comisiei de sabotaj al Ministerului Public.

„Solicit să fie afişate aceste amendamente, avem drfepturi să formulăm amendamente în calitate de parlamentari, indiferent dacă au fost depuse. E vorba de toată activitatea Ministerului Public, cred că nu ne putem juca, indiferent de zona politică în care acţionăm, să facem ineficient un minister, neacordându-i sumele înseamnă o acţiune de sabotaj”, a afirmat în comisie Stelian Ion, citat de Mediafax.

Potrivit proiectului de buget pe 2019, Ministerul Public primeşte în 2019 o sumă în valoare de 1,32 miliarde de lei.

Potrivit proiectului de buget pe 2019, Ministerul Public primeşte în 2019 o sumă în valoare de 1,32 miliarde de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne