Cum pătrunde formaldehida în locuinţele noastre

Îndulcitori artificiali: digestia aspartamului care se poate găsi în produsele NutraSweet, Equal, şi Canderel produce formaldehida, care se acumulează în organe şi ţesuturi şi alterează ADN-ul.
Îndulcitori artificiali: digestia aspartamului care se poate găsi în produsele NutraSweet, Equal, şi Canderel produce formaldehida, care se acumulează în organe şi ţesuturi şi alterează ADN-ul. (Justin Sullivan / Getty Images)

Formaldehida este o substanţă chimică periculoasă cu efect cancerigen demonstrat. Contactul prelungit cu formaldehidă poate cauza reacţii alergice, erupţii cutanate, sângerări nazale, astm şi alte probleme respiratorii. Deşi, cu siguranţă nu este un oaspete dorit în locuinţele noastre, de foarte multe ori se dovedeşte a fi mai aproape decât ne aşteptăm. Aflaţi unde se ascunde cel mai adesea acest produs toxic.

Îndulcitorii artificiali

Fiecare ştie că zahărul este dăunător pentru sănătate, dar foarte puţini cunosc că îndulcitorii artificiali pot fi cu mult mai periculoşi. De exemplu, aspartamul, care se poate descompune în organismul nostru în aldehidă formică. Specialiştii recomandă să consumăm îndulcitori naturali, cum ar fi stevia sau mierea, care sunt mai puţin dăunători comparativ cu îndulcitorii chimici creaţi în laborator.

Preparatele chimice pentru îndreptarea părului

Folosirea loţiunilor pe bază de aldehidă formică pentru îndreptarea părului poate cauza multe consecinţe nedorite. O echipă de cercetători în domeniul mediului a efectuat propriile investigaţii şi a constatat că 16 branduri de preparate pentru îndreptarea părului conţin formaldehidă. Şi asta în condiţiile în care 15 dintre aceşti producători au susţinut că produsele lor nu conţin deloc formaldehidă sau că au un conţinut redus din această substanţă nocivă.

Prin urmare, vă recomandăm să încercaţi să utilizaţi metodele clasice de îngrijire a părului folosite odinioară. Spre exemplu, folosirea uleiului de argan este suficientă pentru a menţine părul strălucitor şi neted. Pentru o fixare mai puternică, folosiţi gel de silicon şi feonul cu perie rotundă.

Ojele pentru unghii

Încă din 2006, aproape toţi producătorii polonezi de oje pentru unghii au promis să elimine din producţie aşa-numitul "trio toxic" (formaldehidă, toluen şi dibutilftalat), potrivit RodaleNews. Cu toate acestea, nici unul nu s-a ţinut de cuvânt. Este important să folosim branduri sigure care acordă o atenţie sporită inofensivităţii produselor sale.

Mobilier

În ziua de azi, majoritatea mobilierului este confecţionat din lemn presat sau PAL, materiale pentru care se folosesc, ca liant, diverşi adezivi ce conţin formaldehidă şi alte substanţe chimice. Cel mai bine este să folosim mobilier din lemn adevărat şi nu din materiale presate.

Produse de igienă

Peste jumătate din produsele de igienă de pe rafturile din camera de baie a omului modern conţin aldehidă formică. Evitaţi preparatele care conţin formalină, quaternium-15 sau metilaldegid.

Produse de curăţare

Produsele care conţin D-limonen pot fi de asemenea periculoase. Limonenul poate intra în reacţie cu ozonul şi produce formaldehidă. Deoarece despre pericolele formaldehidei nu este scris de obicei pe etichetă, încercaţi să evitaţi agenţi chimici de curăţare cu miros de citrice. Creaţi-vă propriul mijloc universal de curăţare folosind doar apă şi oţet.

Ţigările electronice

Ţigările electronice nu reprezintă o modalitate sigură de a scăpa de dependenţa de fumat. Studiile arată că fumul unor astfel de ţigări conţine de 10 ori mai multă formaldehidă comparativ cu cele obişnuite.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință