Cum mai arată carantina în Capitală? Român întors din Italia povesteşte

Criza coronavirus loveste Romania
Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)

Întors din Italia pe 14 martie, după ce i s-a încheiat contractul de muncă, românul Marcu Mihail Ovidiu se declară indignat de faptul că în timp ce la televizor oficialii s-au tot întrecut în declaraţii despre testări, el n-a aflat, după 14 zile de "domiciliu forţat", dacă a fost infectat sau nu.

Concret, românul se arată nemulţumit că a avut parte doar de o testare, în ziua a cincea, testare al cărei rezultat, spune el, nu l-a aflat nici până în ziua de astăzi şi că a fost tratat ca şi cum n-ar avea niciun drept.

"Ne-au luat de la avion cu ambulanţa, ne-au dus la hotel, acolo domnul personaj Bădulescu Aurelian (viceprimar PSD al Capitalei n.r.) ne-a zis, aşa, cum am păşit în interiorul hotelului, ca la bandiţi: 'Din momentul de faţă, v-aţi pierdut drepturile şi libertăţile de cetăţean'", a declarat Marcu.

Cetăţeanul a mai reproşat faptul că, practic, una se spunea la televizor, alta se întâmpla în realitate: "La televizor doamna Firea zice că "prioritatea 1 pentru noi, pentru teste, sunt carantinaţi" (...) şi noi aşteptam, cu sufletul la gură, precum mieii, cu dinţii rânjiţi la poartă să ne facă şi nouă un test. 'Domnule, venim din zona roşie, ne ducem acasă unde avem părinţi bătrâni, avem copii'. Testul ni s-a făcut în ziua a cincea... se zvonea - şi cred că şi asta se şi voia -, să nu ne facă niciun test."

"După ce am făcut scandal, au venit nişte oameni în combinezon, ne-au băgat un băţ de urechi în nas, unul în gât, le-au băgat într-o pungă. Şi deja mi s-a părut ciudat. Zic: 'Frate, dar nu pui o etichetă cu numele meu pe punga aia, un număr, ceva, nu faci un tabel, numărul cutare acolo, să corespundă una cu alta?'. A fost ceva foarte precar, foarte rudimentar.

-'Hai, domnule, avem numere de ordine, ne învăţaţi dumneavoastră pe noi?' mi-a răspuns", a mai relatat bărbatul, adăugând că, deşi lor li s-a promis că vor avea rezultatele testelor în 8 ore, acestea nu au mai venit niciodată. Mai exact, după 48 de ore li s-a comunicat că dacă era vreo problemă ar fi fost anunţaţi, înseamnă că e bine dacă nu le-a dat nimeni nicio veste.

În consecinţă, cele 14 zile au trecut şi oamenii au fost trimişi acasă fără rezultatul testului, susţine Ovidiu Marcu. Li s-a spus doar să semneze o declaraţie pe proprie răspundere cum că sunt sănătoşi clinic şi apoi lăsaţi liberi în lume. Şi dacă rezultatul testului nu l-au primit, li s-au dat în schimb nişte fişe pe care să semneze cum că ies din carantină monitorizată iar la sfârşitul perioadei afirmă că sunt clinic sănătoşi.

"Veniţi din Italia, din zona roşie a lumii, ni s-a făcut doar un test şi nu ni s-a dat rezultatul!", a concluzionat cetăţeanul.

Mai merită menţionat că cei din "lotul" lui Ovidiu Marcu au fost măcar testaţi, cei care i-au urmat însă în carantină şi au fost asimptomatici n-au mai beneficiat de niciun test. Mai exact, regulile de testare în timpul carantinei au fost schimbate. Astfel, dacă pe 26 februarie, Ministerul Sănătăţii informa că cei carantinaţi sunt testaţi în ziua 1 şi ziua 14, ulterior regulile de testare au fost schimbate.

Astfel, s-a stabilit că vor avea prioritate la testare persoanele simptomatice care au fost în străinătate, contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate, personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmat, cazuri de infecţie respiratorie acută severă, care au fost testate negativ pentru gripă, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele şi persoane instituţionalizate simptomatice.

Pe de altă parte, nu vor fi testaţi contacţii asimptomatici ai cazurilor confirmate, alţii decât personalul medico-sanitar, şi persoanele asimptomatice care vin din străinătate.

"Chinezii vorbesc despre o perioadă de 14 zile. Au fost însă cazuri în care vorbeau şi de o perioadă mai lungă. Dacă în perioada asta nu ai simptome... nu putem testa pe toată lumea. De asta facem carantina, se încearcă izolarea persoanelor. În Padova, din cei ce i-au testat, 70% dintre cei pozitivi erau asimptomatici. Există posibilitatea să transmiţi mai departe. Mesajul pe care trebuie să îl dăm populaţiei e să stea izolaţi, pentru a nu transmite", a explicat un medic pentru Epoch Times.

Contactat de Epoch Times, viceprimarul PSD al Capitalei Aurelian Bădulescu a declarat că până acum o săptămână, tuturor celor care intrau în carantină, până la expirarea celor 14 zile li se făcea testul. Iar de o săptămână, printr-un ordin de ministru, li se face test doar dacă dau semne care indică prezenţa coronavirusului, dacă au febră, dacă tuşesc...

"În primele două săptămâni li se făcea în mod obligatoriu un test, iar acum nu li se mai face decât dacă acuză situaţii de… dacă apar stări care să indice simptome. Altfel nu. Stă 14 zile şi pleacă acasă", a declarat Bădulescu.

Întrebat dacă celor cărora li s-a făcut testul în perioada respectivă li se comunicau rezultatele, viceprimarul a răspuns afirmativ.

Reporter: Ne-a sunat cineva dintre cei care au fost în carantină în perioada 14-28 martie şi spunea că a venit cineva de la DSP, le-a luat testul, le-a pus în nişte pungi pe care nici măcar nu le-a etichetat nominal şi nu i s-a comunicat rezultatul.

Bădulescu: Nu. Este o informaţie falsă. Faptul că dumnealor nu au văzut acest lucru… fiecare lucrător de la DSP urcă în birou, în cameră, cu reprezentantul care asigură centrele de carantină, cu fişa fiecăruia. Deci, fiecare cameră, fiecare ocupant are o fişă de cazare. Şi atunci, când urcau sus cu ei, deja ei ştiau pe fiecare în parte, numărul şi seria de la kit şi cui aparţine. Cum să nu.

Întrebat dacă i-ar fi spus cetăţeanului că cei veniţi din carantină şi-au pierdut orice drepturi şi libertăţi, Bădulescu a replicat:

"Dacă aţi vrea să mă aplec asupra a ceea ce spuneţi dumneavoastră, raportat la decretul preşedintelui, aşa este, îţi pierzi anumite drepturi şi libertăţi şi trebuie să faci ce ţi se spune prin decret. Că nu am spus eu. Prin faptul că eu îi rog să urce în camere şi dânşii nu vor, trebuie să le spui ceva. Dar eu nu am spus niciodată o chestiune de genul ăsta, decât că trebuie să se conformeze decretului prezidenţial care, prin excepţie de la Constituţie, dacă îl analizăm, asta este, nu mai avem aceleaşi drepturi şi libertăţi."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne