Cuc reduce numărul de km de autostradă promişi: Dacă plouă, ce fac? Îi cer lui Dumnezeu să îşi pună mandatul pe masă?

Razvan Cuc
Razvan Cuc (Epoch Times România)

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a redus la jumătate promisiunea făcută de fostul şef al Companiei de Autostrăzi, Narcis Neaga, demis recent la ordinul premierului Viorica Dăncilă.

„Dumneavoastră, presa, tot timpul vreţi sânge. Domnul Neaga nu a plătit cu funcţia pentru cei 180 de kilometri. Domnul Neaga a plătit cu funcţia pentru proiectele care nu au fost lansate, şi au fost ţinute în sertar şi nu au fost promovate. Pentru că Piteşti-Sibiu este un obiectiv important care putea fi relansat. Discuţiile vizavi de evaluările pe kilometri se fac împreună cu directorul CNAIR şi cu antreprenorii.

Dacă m-aş fi luat după promisiunile antreprenorilor probabil că aş fi anunţat 140 de kilometri, dar, uitându-mă la ce se poate finaliza, de asta am venit şi am anunţat 100 de kilometri. Dacă aceşti kilometri constat că nu evoluează, deşi nu văd motivele, pentru că nu sunt niciun fel de bariere administrative, e doar o problemă de mobilizare şi atât! Dacă lucrurile nu vor evolua aşa cum trebuie, cu siguranţă nu aştept să menţin promisiuni deşarte şi voi lua măsuri, aşa cum trebuie, cu constructorii.

În momentul de faţă, aceşti 100 de kilometri sunt tangibili ca şi target pentru a fi daţi în trafic. Vor fi daţi în trafic, mare atenţie, nu recepţia finală. Eu vă întreb un lucru: dacă de acum înainte trei luni de zile plouă în continuu, ce pot să fac eu? Să-i cer lui Dumnezeu să îşi pună mandatul pe masă?!”, a declarat Răzvan Cuc, potrivit unui material video postat de Digi24.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne