Cuc admite că a abuzat de poziţia sa, Dăncilă închide ochii: "Când voi avea dovada unei greşeli, voi fi neiertoare"

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

Premierul demisionar, Viorica Dăncilă, a refuzat să anunţe orice măsură împotriva ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, deşi acesta a admis că i-a cerut fostei Tarom numele parlamentărilor clienţi ai companiei aeriene. În pofida faptului că ministrul a recunoscut practic că a abuzat de poziţia sa, Dăncilă a preferat să transmită doar că a cerut un control care să stabilească adevărul şi că va fi "neiertătoare" când va avea dovada unei greşeli.

„Nu comentez dispute, am trimis Corpul de control atât la Tarom, cât şi la Ministerul Transporturilor, pe mine mă interesează adevărul, lucrurile reale şi vă garantez că, în momentul în care voi avea dovada unei greşeli din partea unuia sau altuia, voi fi neiertătoare în a lua măsuri”, a spus Viorica Dăncilă, citată de G4Media, în localitatea Săcele.

„Am dispus de urgenţă efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul şi să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituţiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovaţi trebuie sancţionaţi”, a mai precizat Dăncilă.

Reamintim că fostul director Tarom Mădălina Mezei, demisă în urmă cu două zile din funcţie, acuză că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să ţină la sol mai multe aeronave Tarom în ziua moţiunii de cenzură. Ulterior, după izbucnirea uriaşului scandal public, Dăncilă a anunţat că a trimis Corpul de Control al primului ministru la TAROM şi Ministerul Transporturilor.

Ieri seara, ieşit în conferinţă de presă, Cuc a negat categoric acuzaţia dar a admis că s-a întâlnit cu Mezei în faţa casei acesteia înainte de moţiune şi i-a cerut să-i spună ce parlamentari zboară.

"M-am întâlnit cu dna Mezei (in fata casei ei), miercuri seară, într-adevăr. Nu i-am cerut să ţină un avion la sol. Ce să fac să mă duc la mecanici, să scot o piuliţă. Am intrebat-o pe dna Mezei ce parlamentari zboară”, a declarat Cuc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne