Cu tunurile pe Carmen Dan: „Avem un ministru incompetent, demisia sa din funcţie e singura soluţie”

Este penibil că ministrul PSD de Interne, Carmen Dan, încă mai cere diagnoze asupra situaţiei din Poliţia Română la mai bine de un an de mandat, a transmis vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi.
Carmen Dan
Carmen Dan (Facebook / Vlad Voiculescu)

Orice diagnoză decentă asupra bilanţului de ministru al doameni Carmen Dan ar conduce la ideea că avem un ministru incompetent şi că demisia sa din funcţie este singura soluţie, a transmis vineri, în cadrul unui comunicat de presă, coordonatorul Comisiei de Apărare a PNL, Ovidiu Raeţchi.

"Numirea unui profesionist la conducerea MAI, care să înţeleagă problemele din sistem şi să vină rapid cu rezolvarea acestora, ar fi soluţia optimă. Este penibil că la mai bine de un an de când a devenit ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, tot nu cunoaşte starea de fapt din sistem şi spune că a solicitat-o în acest sens. În acest ritm, poate până la finalul mandatului Carmen Dan va înţelege şi va putea numi, cu nume şi problemele din Poliţie, numai că va fi prea târziu şi criza de personal din sistem se va acutiza. Deficitul de cadre depăşeşte cifra de 24.000, cu efecte grave nu doar asupra siguranţei cetăţenilor, dar şi asupra siguranţei poliţiştilor, în condiţiile în care cazurile de ultraj au crescut semnificativ în 2017", a declarat Raeţchi.

Deputatul PNL a subliniat că poliţiştii sunt suprasolicitaţi, îşi pun viaţa în pericol atunci când sunt nevoiţi să patruleze singuri, iar acum, mulţi dintre ei, s-au trezit cu veniturile reduse.

"Cele mai recente inovaţii fiscale ale guvernării Dăncilă-Dragnea nu au ajutat: eliminarea sporului de permanenţă pentru poliţişti, în valoare de 40% din salariul de bază, a condus la scăderi de venituri semnificative pentru circa 8.000 de persoane. Acum, Carmen Dan spune că nu mai are baze legale pentru acordarea acestui spor, ca şi cum ar fi fost luată complet prin surprindere de faptul că poliţiştii au rămas fără o parte semnificativă din venituri. Modul în care Carmen Dan şi PSD au gestionat ordonanţa de urgenţă de acum câteva luni privind pensiile de serviciu a generat panică, instabilitate şi plecări numeroase din sistem, tocmai la nivelul unora dintre cei mai bine pregătiţi şi experimentaţi profesionişti, iar o parte din structurile de conducere ale MAI au fost decimate. Acest tip de acţiuni arată că ministrul de Interne este complet nepăsător în ceea ce îi priveşte pe angajaţii MAI, în general", a afirmat Raeţchi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne