Cruzeiro, campioană a Braziliei pentru al doilea an consecutiv

(JUAN MABROMATA / AFP / Getty Images)

Echipa de fotbal Cruzeiro Belo Horizonte a cucerit titlul de campioană a Braziliei pentru al doilea an consecutiv, după victoria cu 2-1 înregistrată pe teren propriu în faţa formaţiei Goias, duminică seara, în cea de-a 36-a etapă a sezonului.

Everton Ribeiro a marcat golul victoriei, în minutul 64 al partidei de pe stadionul Mineirao din Belo Horizonte, la care au asistat aproximativ 50.000 de spectatori. Gazdele reuşiseră deschiderea scorului prin Ricardo Goulart (min.13), însă Goias a reuşit să egaleze prin Samuel (min.23).

În urma acestui succes, Cruzeiro şi-a asigurat un avans decisiv, de 7 puncte, faţă de ocupanta locului secund, FC Sao Paulo, cu două etape înainte de finalul sezonului.

Acesta este al patrulea titlu de campioană a Braziliei pentru Cruzeiro, după cele cucerite în 1996, 2003 şi 2013. Clubul din Belo Horizonte mai are în palmares patru Cupe naţionale (1993, 1996, 2000 şi 2003), precum şi două succese în Copa Libertadores (1976, 1997).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport