Criza refugiaţilor: Femeie cameraman atacă imigranţi în sudul Ungariei [video]

O femeie cameram pune piedică unui refugiat ce fuge de poliţie în satul Roszke. Bărbatul avea în braţe un copil.
O femeie cameram pune piedică unui refugiat ce fuge de poliţie în satul Roszke. Bărbatul avea în braţe un copil. (Captură Foto)

O femeie cameraman de la un post ungar de televiziune a fost filmată atacând mai mulţi refugiaţi, inclusiv copii, care fugeau de poliţişti în timpul tulburărilor care au avut loc marţi la Roszke, la graniţa de sud a Ungariei cu Serbia.

În înregistrarea video care a devenit virală marţi pe Internet, “protagonista” – identificată ca Petra Laszlo de la postul de televiziune N1TV – este văzută cum, la un moment dat, pune piedică unui imigrant cu un copil în braţe ce fugea de poliţie. Într-un alt cadru, femeia este văzută cum loveşte un alt copil ce fugea de forţele de ordine.

Incidentul a generat un nou val de critici cu privire la modul în care UE abordează această criză a refugiaţilor şi accentuează în continuare drama prin care trec imigranţii care fug de conflictele şi sărăcia din Orientul Mijlociu şi Africa, în special din ţări precum Siria, Irak sau Afganistan.

Postul de televiziune a anunţat marţi că a concediat-o pe Laszlo, susţinând că aceasta “s-a comportat într-o manieră inacceptabilă”.

Incidentul a avut loc în timp ce zeci de imigranţi au rupt un cordon al poliţiei la graniţa sârbo-ungară, pe unde au intrat în Ungaria mii de refugiaţi în ultima lună.

În 2 septembrie, lumea întreagă a putut să surprindă unul dintre aspectele tragediei prin care trec imigranţii, atunci când valurile mării au adus pe ţărmul Europei trupul neînsufleţit al unui băieţel – unul dintre cei cel puţin 12 sirieni care s-au înecat încercând să ajungă pe insula elenă Kos.

Una dintre fotografiile devenite virale pe Internet l-a surprins pe băieţelul cu păr negru, purtând un tricou şi pantaloni de culoare roşie şi zăcând fără suflare şi cu faţa adâncită în nisipul de pe o plajă situată la mică distanţă de staţiunea turcească Bodrum.

Autorităţile de la Berlin au anunţat că vor debloca 6 miliarde de euro pentru primirea şi integrarea refugiaţilor. După o întâlnire la nivel înalt a membrilor coaliţiei la guvernare care a durat peste cinci ore în noaptea de duminică spre luni, s-a ajuns la un acord pentru alocarea în bugetul federal pe 2016 a trei miliarde de euro. În plus, trei miliarde vor fi alocate landurilor şi municipalităţilor pentru primirea imigranţilor. În acest an, un miliard de euro din bugetul federal va fi folosit pentru ajutorarea imigranţilor ilegali şi a refugiaţilor.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va prezenta miercuri noi propuneri privind modul de distribuire a refugiaţilor între statele membre UE.

O sursă UE a declarat pentru Reuters că, în baza noului plan, Germania ar mai primi încă 40.000 de imigranţi şi Franţa încă 30.000 din cele 160.000 de persoane care caută azil şi despre care Comisia a susţinut că trebuie să fie mutaţi din Italia, Grecia şi Ungaria – principalele puncte de intrare în UE pentru refugiaţii care sosesc pe mare şi uscat în Europa.

Cei 160.000 de refugiaţi pe care Juncker doreşte să îi distribuie între ţările UE sunt doar o fracţiune din sutele de mii de imigranţi din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu care au ajuns în Europa în acest an.

Germania a anunţat că acceptă refugiaţi sirieni indiferent de punctul lor de intrare în Uniunea Europeană, suspendând regulile normale aplicate în cazul refugiaţilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe