Criza economică provocată de pandemie, explicată de Băsescu. Cum l-a ironizat pe Victor Ponta

Traian Basescu
Traian Basescu (Florin Chirila\Epoch Times)

Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat, în direct pe B1TV, diferenţa dintre criza financiară de acum un deceniu şi cea provocată în prezent de pandemia de COVID-19.

"Ce poţi să îi ceri lui Ponta? El n-are cum să înţeleagă economic nimic. Criza din 2008-2010 a fost o criză generată de bănci care s-au prăbuşit şi, ca efect, băncile n-au mai putut finanţa datoria publică a guvernelor, drept pentru care s-a intrat în acea teribilă criză. Aici nu suntem în această situaţie. Bani sunt gârlă. Motivul potenţialei crize este legat de lipsa de comenzi, deci de lipsa de consum. În momentul de faţă mai este o mare problemă, aceea legată de faptul că s-au întrerupt lanţurile de aprovizionare. S-au întrerupt odată cu criza din China şi este foarte grea restabilirea lor, În aceste condiţii, noi toţi trebuie să ne rugăm să îşi reia producţia la 100% Germania, pentru că era cel mai mare partener al nostru – 23% din exporturi le făceam în Germania. La fel de importantă e Italia, cu 12,5%. Deci marea noastră problemă nu este că n-ar fi bani pe piaţă, sunt bani, ci marea problema e cui vindem. Aceasta este problema tuturor", a afirmat Băsescu.

Potrivit liderului PMP, este cu totul alt tip de criză decât cea din 2008-2010, "dar Ponta n-are cum să înţeleagă".

"Şi motivaţia crizei este alta, şi ieşirea din criză este alta. Spre exemplu, toate guvernele împrumută bani, dau garanţii de stat. Vă pot spune, spre exemplu, situaţia de ieri [miercuri - n.r.]. Până ieri, Comisia Europeană dăduse aprobări de garanţii de stat în valoare de 1.900 de miliarde. Vă imaginaţi ce înseamnă 1.900 de miliarde garanţii de stat? Sunt garanţii care se duc către societăţi. Marea problemă este că politicul a fost foarte deschis, excesiv de deschis, aş spune nesăbuit, şi dă aceste garanţii pentru credite, pe care să le ia societăţile, fără să ştie dacă acele societăţi vor avea desfacere", a precizat Băsescu.