Critic al Kremlinului asasinat în plină zi în Kiev. Ucraina acuză Rusia

Denis Voronenkov, un fost parlamentar rus, a fost împuşcat mortal joi, în plină zi, în centrul capitalei ucrainene. Autorităţile din Kiev au declarat că a fost vorba de “terorism de stat”.
Fostul parlamentar rus Denis Voronenkov.
Fostul parlamentar rus Denis Voronenkov. (Captură Foto)

Fostul parlamentar a fost împuşcat de două ori, odată în cap şi odată în piept, în timp ce se afla la intersecţia dintre bulevardul Taras Şevcenko şi strada Puşkinska, în apropierea principalei intrări a hotelului Premier Palace din Kiev.

Voronenkov, care a fugit în Ucraina anul trecut, era un martor important în dosarul împotriva fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici.

Voronenkov a luat atitudine împotriva anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, declarând că votul în referendumul pentru anexarea Crimeei a fost fraudat, deşi fostul parlamentar a aprobat anexarea la momentul respectiv.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a scris, pe Facebook, că asasinarea fostului deputat este un act de terorism de stat din partea Rusiei:

“Asasinatul este un act de terorism de stat din partea Rusiei, de unde (Voronenkov) a fost forţat să plece din motive politice (...) Voronenkov a fost unul dintre principalii martori ai agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi, în special, al rolului lui Ianukovici cu privire la desfăşurarea de trupe ruseşti în Ucraina”.

Poroşenko a mai declarat că nu a fost “un accident” faptul că Voronenkov a fost împuşcat în aceeaşi zi în care un depozit de muniţie a fost aruncat în aer la o bază militară ucraineană.

Kremlinul neagă că ar avea legătură cu incidentul. Astfel, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dimitri Peskov a declarat: ”Noi considerăm că anumite declaraţii, care, din păcate, deja au fost făcute, privind implicarea Rusiei, sunt absurde.” Şi reprezentanta ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a negat că Moscova este implicată şi că, din contră, Kievul va face tot posibilul pentru ca adevărul să fie ascuns.

Fostul parlamentar, în vârstă de 45 de ani, era dat în căutare în Rusia în legătură cu o presupusă fraudă imobiliară în valoare de 5 milioane de dolari. El a sosit în Ucraina cu soţia sa, cântăreaţa de operă Maria Maksakova, de asemenea fost parlamentar, şi copilul său. El primise de curând cetăţenia ucraineană.

Voronenkov a fost împuşcat în timp ce se ducea la o întâlnire cu un alt fost parlamentar rus, Ilia Ponomarev, singurul membru în Duma Rusiei care a votat împotriva anexării Crimeei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe