Cristina Pocora: “Colegiul fără Bac Andronescu-Pricopie”, afacere bănoasă pentru PSD-işti

Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL
Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL (Epoch Times România)

Deputata liberală Cristina Pocora a comentat marţi problema "inventată" de curând a înscrierii tinerilor care nu au diplomă de bacalaureat la colegii şi la facultăţi private, ridicând unele întrebări care nu sunt lămurite: "Ce este exact acest 'Colegiu fără Bac Andronescu-Pricopie'? Este o instituţie acreditată? Se ridică la standardele de acreditare pentru facultate sau pentru liceu? Şi dacă facultatea nu este acreditată, poate avea colegiu?"

Pocora a afirmat că deşi pentru părinţi această pregătire la colegii universitare este o abrambureală generală şi costisitoare, pentru prietenii PSD măsura este o afacere foarte bună, avantajoasă din punct de vedere financiar şi electoral.

Fostul purtător de cuvânt al liberalilor a arătat că această mişcare a fost premeditată în octombrie 2011, când parlamentarii PSD, printre care Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean şi Lia Olguţa Vasilescu, au depus un proiect de lege care le permitea elevilor care nu au absolvit examenul de Bacalaureat să urmeze un an pregătitor, finanţat parţial de stat, într-o universitate.

"Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu şi discipolul ei, Remus Pricopie, slujesc interesul facultăţilor private şi lovesc în învăţământul liceal. Toate acestea pe banii părinţilor! Şi din 2011 tot încearcă să promoveze aceste reglementări!

După ce a omorât şcolile profesionale, doamna Andronescu (care a abramburit tot sistemul de educaţie atunci când a fost ministru) şi gaşca ei dau, acum, un mare ajutor facultăţilor private dezvoltând o specie de colegiu tehnic fără nevoia depăşirii Bac-ului. Concret, elevul care nu a luat Bac-ul poate merge la 'Colegiul fără Bac Andronescu-Pricopie', evident, pe banii părinţilor. Totul pe bani cu susţinere din buzunarul părinţilor", a susţinut Pocora.

Deputata liberală a explicat că iniţiatorii propunerii legislative s-au bazat pe ideea că elevii care nu luau Bacalaureatul, dar aveau media de absolvire peste 7, puteau să studieze un an pregătitor la universităţi, pe parcursul căruia statul era obligat să-i susţină financiar, "cel puţin la nivelul ajutorului de şomaj". Dacă, tinerii luau între timp examenul de Bacalaureat, elevii care urmau un asemenea "an pregătitor" puteau să-l echivaleze "total sau parţial" anului I universitar şi să continue studiile la facultatea respectivă.

Parlamentul a respins la momentul respectiv propunerea legislativă privind modificarea alin.(1) al art.77 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, însă acum, când deţin puterea total, PSD-iştilor le-a fost uşor să emită o ordonanţă de urgenţă care este prezentată şi că o soluţie miraculoasă pentru problemele tinerilor şi ale pieţei muncii, a mai susţinut Pocora.

"Şi totuşi, în privinţa întrebărilor de acum, cine răspunde? 'Decât' ilustrul ministru Pricopie, crescut de 'vulpe, ca Romulus şi Remus', sau mentorul său, 'Abramburica' Andronescu? Sau poate chiar şeful lor, stimabilul 'Fă' Ponta? Mi-e teamă ca nu va răspunde nimeni. Căci, în loc de recrearea şcolilor profesionale, de care România are atât de mare nevoie pentru a da meseriaşi adevăraţi, gaşca PSD preferă haosul. Un haos extrem de profitabil pentru prietenii lor cu facultăţi private! Un haos care le va aduce bani mulţi lor, iar pentru părinţi şi elevi nu va aduce decât 'una dintre cea mai frumoasă şcoală din Bucureşti', din ţară şi din lume!", a mai adăugat Cristina Pocora.