Creţu, o nouă lovitură pentru Dăncilă: Sunt exasperată. Avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a criticat din nou prestaţia Guvernului Dăncilă în privinţa absorbţiei de fonduri europene.
Corina Creţu, Comisar european pentru politica regională
Corina Creţu, Comisar european pentru politica regională (Florin Chirila/Epoch Times)

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a criticat dur vineri, într-o conferinţă de presă, ritmul lent în care România atrage fonduri europene, mai ales pentru infrastructura de transport.

"Ştiţi foarte bine că mi-am făcut datoria de a avertiza statele membre, nu e numai România avertizată. Suntem undeva pe la media Uniunii Europene. Ideea este că nu mai avem foarte mult timp, deci am repetat faptul că sunt conştientă de faptul că avem multe întârzieri şi datorită adoptării târzii a legislaţiei. Nu am pus nicio clipă toate întârzierile pe seama guvernelor. Dar, pe de altă parte, sigur că uneori sunt exasperată, dar nu numai în România, de ritmul lent aşa cum spuneam mai ales în domeniul infrastructurii de transport", a declarat comisarul european.

Întrebată cum vede faptul că premierul Viorica Dăncilă încearcă să atragă investitori din Arabia, de pildă, şi totuşi noi pierdem teren la capitolul fonduri europene şi investiţii cu bani europeni, Corina Creţu a replicat:

"În primul rând cred că orice ţară trebuie să atragă investitori străini pentru a participa la dezvoltarea economică, dar sigur aici cred că principala preocupare ar fi aceea de a cheltui banii care sunt gratuiţi, banii oferiţi de UE prin proiecte. Eu aş merge pentru accelerarea mai rapidă a cheltuirii banilor europeni şi a vorbi despre aceste parteneriate public-private pentru care statul va plăti, cetăţenii vor plăti după ce ne vom cheltui alocaţia pe care o avem. Încă avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles."

Întrebată dacă a discutat cu Viorica Dăncilă pe acest subiect pentru că premierul susţinea că îi va cere câteva lămuriri în urma nemulţumirilor pe care le-a ridicat recent, Corina Creţu a ţinut să sublinieze că nu se pune problema unor presiuni exercitate asupra sa.

"Eu sunt comisar european, există tratate la care România s-a angajat... aceea de a nu face presiuni la adresa comisarilor pe care România i-a numit şi nici nu s-a întâmplat acest lucru. Am avut discuţii în nenumărate rânduri cu doamna. Ştiţi bine că am fost aici din prima zi în care a fost nominalizată ca prim-ministru şi atunci am făcut o trecere în revistă a tuturor proiectelor, am ieşit în conferinţă de presă comună arătând care sunt riscurile. Acest lucru se întâmpla cred acum mai mult de un an şi din păcate după cum vedeţi ceea ce am avertizat că România va fi sancţionată de Curtea Europeană de Justiţie s-a întâmplat ieri. Eu am vorbit acest lucru cu dânsa de un an de zile. Dar este singura condiţionalitate exactă care nu a fost îndeplinită, aceea în domeniul mediilor şi a depozitării deşeurilor, nu văd nici, cum să spun, progrese spectaculoase şi acest lucru mă doare pentru că, într-adevăr, eu sunt comisar european responsabil pentru 28 de state membre, dar este normal, nu este nimic anormal, să îmi pese puţin mai mult de România. Este ţara din care provin şi este una din cele mai sărace ţări", a precizat Corina Creţu.