Crema Nivea, o sută de ani fără niciun rid

Crema Nivea in cutia rotundă albastră.
Crema Nivea in cutia rotundă albastră. (JOHN MACDOUGALL / AFP / Getty Images)

Crema din cutia albastră, care iniţial era galbenă, împlineşte un secol de existenţă. Azi s-a răspândit în întreaga lume, cu Emiratele Arabe Unite pe primul loc al consumatorilor, notează joi ziarul Las Provincias

Cinci milioane de cutii albastre s-au vândut în 2010 în întreaga lume. Nivea se comercializează în 200 de ţări, cu şase mai puţin decât Coca Cola. Este adevărat că încasările rezultate din linia de cosmetice se cifrează 'doar' la 5,571 miliarde de euro, a şaptea parte din cât încasează celebra marca de răcoritoare americană.

Compania va destina 700 de milione de euro marketing-ului cu prilejul primului secol de viaţă. Există puţine case în care să nu existe în baie cel puţin o cutie de Nivea. Şi puţine mâini care nu au încercat până acum celebra cremă care a revoluţionat igiena personală la începutul secolului trecut. A îngrijit pielea bunicilor şi mamelor noastre iar acum a devenit parte din istorie. Clasica cutie a intrat deja în colecţia de artă a unor muzee, aniversând o sută de ani de existenţă fără niciun rid.

În aceşti o sută de ani Nivea nu s-a căsătorit, deşi şi-a extins considerabil familia trecând peste două războaie mondiale. Are nu mai puţin de 14 copiii care merg de la deodorante, la geluri de baie şi unguente anticelulitice. Pentru a nu uita produsele dedicate exclusiv bărbaţilor. A renunţat totuşi la linia de machiaj, care a fost scoasă din catalog. Însă chiar şi aşa 'crema care durează de o viaţă reprezintă 10 la sută din volumul de vânzari al firmei', potrivit lui Jean Watin-Augouard, istoric al mărcilor.

În 2010 s-au vândut peste 100 de milioane de cutii de cremă în întreaga lume. Cu Emiratele Arabe Unite pe primul loc al consumatorilor. Puţin s-a schimbat din formula originală care s-a născut în 1911 într-un laborator german. Aici nu există un secret atât de bine păstrat ca formula băuturii Coca Cola.

Într-un un recipient de lemn, similar putineiului în care se bate untul, farmacistul Oscar Troplowitz, dermatologul Paul Gerson Unna şi chimistul Isaac Lifschütz au amestecat apă, ulei, glicerină, acid citric şi eucerit. A devenit o cremă vâscoasă căreia i-au pus numele de Nivea pentru că aspectul său foarte alb o făcea să semene cu neaua.

Mai lipsea să i se dea un parfum caracteristic pentru a lansa unguentul pe piaţă. Esenţele de portocală, bergamotă, lavandă, trandafir, liliac şi o notă de crin sălbatic au făcut restul iar azi puţine persoane din cele 200 de ţări nu ar fi capabile să cunoască numele cremei din cutia albastră. Are şi un grup pe Facebook: 'Doamne care miros a cremă Nivea din cutia rotundă albastră'.