Creatorul Bitcoin iese din umbră

Într-o acţiune considerată de unii drept o campanie mediatică pentru promovarea valutei digitale bitcoin, australianul Craig Wright a declarat într-un interviu cu BBC că el a creat bitcoin-ul. Afirmaţiile sale au fost întâmpinate de scepticism.
(Captură Foto)

Antreprenorul australian în domeniul hi-tech Craig Wright a declarat pentru BBC că el este creatorul controversatei monede digitale Bitcoin. Totuşi, planează încă un oarecare scepticism în privinţa persoanei care până acum a folosit numele de Satoshi Nakamoto.

BBC a raportat luni că Wright a oferit unele dovezi tehnice prin care a demonstrat că a avut acces la blocuri de bitcoin, despre care se ştie că au fost produse de creatorul bitcoin-ului.

“Unii oameni vor crede, alţii nu şi, sincer să fiu, nu îmi pasă”, a susţinut Wright în interviul său.

“Am avut o mare contribuţie [la crearea bitcoin-ului], şi alţi oameni m-au ajutat”, a susţinut el, adăugând că ieşirea sa din umbră a fost decisă de alte persoane care cauzează probleme familiei sale, prietenilor şi personalului.

“Nu doresc bani, nu doresc faimă, nu doresc adorare, vreau doar să fiu lăsat în pace”, a declarat Wright.

Demascarea lui Nakamoto ar putea fi semnificativă pentru viitorul bitcoin-ului, o monedă digitală, generată de calculator, folosită ca o alternativă la alte valute. Bitcoin-ul a atras atenţia băncilor, speculatorilor, criminalilor şi organismelor de reglementare.

Cercetătorii consideră că Nakamoto ar putea deţine până la un milion de bitcoin-uri, care valorează aproximativ 440 milioane de dolari. Preţul criptovalutei ar putea scădea dacă acea cantitate de bitcoin-uri ar fi descărcată.

Wright nu a dat curs solicitării ziarului The Economist de a furniza dovezi suplimentare că el este într-adevăr Nakamoto.

BBC a susţinut că membri proeminenţi ai comunităţii bitcoin-ului au confirmat afirmaţiile lui Wright.

Website-ul Zero Hedge susţine că ieşirea lui Wright din umbră nu este altceva decât o tactică de mediatizare a bitcoin-ului.

Website-ul susţine că dovezile prezentate de Wright confirmă faptul că “paternitatea” sa asupra bitcoin-ului se bazează pe o cheie digitală veche de şapte ani ce a fost extrasă de pe website-ul Gizmodo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe