Corupţia Ucide, apel la neboicotarea mitingului PSD: "Sunt şanse mari să fie oameni pregătiţi special pentru a face scandal"

Prezenţa protestatarilor #rezist în zona unde se adună simpatizanţii PSD ar putea genera conflicte ce vor fi valorificate de formaţiunea lui Dragnea, anunţă Corupţia Ucide.
Protest
Protest (Alexandru Socol)

Comunitatea Corupţia Ucide anunţă că nu va iniţia demersuri de natură să împiedice desfăşurarea mitingului PSD de sâmbătă, 9 iunie, şi avertizează că participarea protestatarilor ar duce inevitabil la conflicte, ceea ce va permite PSD-ului să pozeze în victime. De asemenea, Corupţia Ucide şi Rezistenţa anunţă un protest o zi mai târziu, în data de 10 iunie.

„După cum ştiţi, sâmbătă, 9 iunie, va avea loc un miting organizat de PSD în Piaţa Victoriei, locul în care până acum s-au desfăşurat majoritatea protestelor #rezist. În momentul acesta există o dezbatere aprinsă în rândul societăţii civile referitoare la reacţia pe care ar trebui grupurile civice să o aibă faţă de această manifestaţie respectiv care va fi poziţionarea comunităţii Corupţia Ucide. După ce am cântărit atent toate opţiunile, decizia noastră este următoarea: Sâmbătă, Corupţia Ucide NU va iniţia demersuri de natură să împiedice desfăşurarea acestei manifestări. (...)

Chiar dacă noi am manifesta paşnic, iar scopul nostru ar fi strict ironizarea motivelor pentru care mitingul a fost organizat sau crearea unui dialog cu susţinătorii lor, participarea noastră ar duce aproape inevitabil la apariţia unor conflicte. Acest lucru îi va permite imediat PSD-ului să pozeze în victimă. Sunt şanse foarte mari să fie oameni pregătiţi special pentru a face scandal, pentru a da de înţeles că noi nu îi lăsăm să îşi exercite dreptul la exprimare. Într-o democraţie reală, dreptul la exprimare ne aparţine tuturor deşi toţi suntem extrem de revoltaţi de manipularea propagată de coaliţie de manipularea propagată”, transmite Corupţia Ucide, potrivit Hotnews.

„Tot ce am expus aici NU înseamnă că vom fi lipsiţi de reacţie, ci doar că o vom pregăti pe măsură, gândind raţional şi nu impulsiv. Ne vine să urlăm în piaţă la ei, dar o vom face DUMINICĂ, într-un număr mai mare, motivaţi şi ştiind toată mascarada din cadrul mitingului PSD. Nu le dăm lor muniţie, ci îi lăsăm pe ei să ne ofere o demonstraţie de comunism aşa cum numai partidul iubit ştie să o facă”, precizează sursa citată.

Referitor la protestul de duminică, acesta este intitulat sugestiv "Ţara arde! Oprim Jaful României" şi va avea loc duminică, în Piaţa Victoriei începând cu ora 18.00.

"De ce ieşim duminică?

Pentru că CCR, cel mai important forum, a ajuns să fie subordonat politic, să răspundă la ordine politice. Iar CCR-ul, garantul constituţiei, a ajuns să încalce constituţia https://revista22.ro/…/ccr-n-ilegalitate-unul-dintre-judect…

Pentru că Roşia Montană trebuie să fie în Unesco https://www.g4media.ro/exclusiv-guvernul-dăncilă-a-stopat-p…

Pentru că vor să naţionalizeze şi să fure Pilonul II de pensiihttp://adevărul.ro/…/fondul-proprietatea-cei-cot…/index.html

Pentru că 9 miliarde de lei o să fie furate. Fondul este practic o conductă de bani prin care PSD ar putea sifona nişte miliarde bune. Nu există control asupra gestionării banilor, în afară de cel de la Partid. Nu există o analiză făcută de Eurostat pe impactul bugetar. Practic este sacul cu bani al ţării https://www.g4media.ro/alerta-9-miliarde-de-lei-pregătiţi-d…

Pentru că atunci când un partid politic organizează un miting cu Japca, unde obligă lumea să participe la evenimentul lor, următorul pas este dictatura. https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer…

Pentru că atunci când eşti condamnat, trebuie să stai în puşcărie, nu să faci puşcărie de acasă, din vilă, şi să faci puşcărie în timp ce înoţi în piscina cumpărată din fonduri publice https://www.digi24.ro/…/închisoare-de-acasă-pentru-cei-cond…

Pentru că unicul lor interes este să îşi voteze pensii speciale, nu bunăstarea cetăţenilor https://www.facebook.com/…/a.366657663668…/641506796183158/…", scrie Corupţia Ucide pe pagina de Facebook a evenimentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne