"Corupţia, o negare a drepturilor omului" - Judecătorii, în motivarea condamnării lui Niţă

Cei trei magistraţi care l-au condamnat la închisoare pe fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, nu uită să explice că acest flagel numit corupţie este o ameninţare pentru democraţie, iar Justiţia trebuie să dea o ripostă fermă celor care au considerat că pot fi mai presus de lege, dispreţuind-o şi încălcând-o.
Justiţia
Justiţia (Captură web)

Cei trei 3 judecători care au decis (în primă instanţă) să-l trimită după gratii pe fostul minsitru al Energiei, Constantin Niţiă, susţin, în motivarea sentinţei, că, în condiţiile în care, în ultimii ani, în societatea românească am asistat la o tendinţă de creştere a faptelor de corupţie, ce au căpătat o amploare deosebită, „se impune ca justiţia să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea şi propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcţionează şi, mai ales, reacţionează prin autorităţile şi pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetăţeni”.

„Corupţia reprezintă o ameninţare majoră pentru democraţie, constituind o negare a drepturilor omului şi o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială şi pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului”, arată judecătorii, potrivit unor extrase din motivare, publicate de Adevărul.

Cei trei magistraţi - Geanina Cristina Arghir (preşedinte), Ana Maria Dascălu şi Ştefan Pistol - mai scriu în motivarea sentinţei că schimbarea atitudinii fostului ministru al Energiei Constantin Niţă faţă de valorile legii penale, pe care le-ar fi nesocotit prin fapta comisă, se poate asigura doar prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

„Instanţa apreciază că se justifică aplicarea unui tratament sancţionator mai sever, cu executarea pedepsei în regim privativ de libertate, considerând că numai astfel se poate ajunge la schimbarea atitudinii inculpatului faţă de valorile legii penale pe care le-a nesocotit prin fapta comisă, se poate asigura, în viitor, reinserţia socială a acestuia, precum şi o reacţie promptă a opiniei publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, consolidând percepţia cetăţenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie, dând o ripostă fermă celor care au considerat că pot fi mai presus de lege, dispreţuind-o şi încălcând-o”, arată Curtea Supremă în motivarea sentinţei din 26 mai.

Decizia pronunţată de judecători nu este definitivă. Cazul a ajuns săptămâna aceasta pe masa Completului de 5 judecători de la Curtea Supremă.

Fostul ministru PSD al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Sentinţa a fost dată în procesul în care este acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu 30.000 de euro şi peste 300.000 de lei pentru a interveni la primarul oraşului Iaşi, Gheorghe Nechita, pentru atribuirea unui contract firmei UTI. Curtea Supremă a decis şi confiscarea banilor care ar fi făcut obiectul traficului de influenţă.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne