Coronavirusul a ajuns în România. Managerul Institutului "Matei Balş": "Din acest moment orice este posibil"

.
. (pixabay.com)

Doctorul Adrian Streinu Cercel a declarat, joi, la Digi24 , că din acest moment în care a apărut primul caz confirmat de coronavirus în România, orice este posibil în legătură cu extinderea COVID 19. Managerul Institutului "Matei Balş" a descris şi cum arată spaţiul pregătit în interiorul institutului destinat pacienţilor confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2.

„Este vorba de două camere special amenajate care beneficiază de duşuri chimice şi care conţin fiecare câte un pat în momentul de faţă şi pot fi extinse la câte două paturi şi o zonă de laborator aferentă în care se lucrează probele aferente acestor pacienţi. Sistemul este ‘nu intră nimic, nu iese nimic’.

Tratamentul este patogenic, şi respectiv simptomatic dacă apar simptome, pentru ca 80% dintre persoanele care dezvoltă infecţii virale în general şi respectiv şi cu acest virus, sunt persoane asimptomatice. Dacă persoana e asimptomatică s-ar putea să nu fie nevoie de niciun fel de tratament special.

Patogenic e un tratament în care folosim medicamente care se interpun pe modalităţile de apariţie a unor posibile determinări sistemice. 80% dintre persoanele care dezvoltă infecţii virale în general şi cu acest virus sunt persoane asimptomatice. În această perioadă, virusul se multiplică şi poate fi prezent în teste. E motivul pentru care facem aceste teste", a explicat doctorul.

Întrebat dacă există posibilitatea unui al doilea caz, Adrian Streinu-Cercel a replicat: "Din acest moment orice este posibil".

Reamintim că primul român depistat cu coronavirus a fost transportat miercuri seara la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti, informează grupul interministerial de comunicare strategică pe coronavirus.

Persoana infectată cu COVIDC - 19 este, aşa cum au anunţat aseară oficialităţile, un tânăr din Gorj care a intrat în contact cu italianul de 71 de ani depistat cu virus Wuhan după ce s-a întors din România. Italianul a fost în România în perioada 18-22 februarie, unde le-a vizitat pe rudele soţiei sale - româncă - şi a avut mai multe întâlniri de afaceri.

Cetăţeanul italian a ajuns în România pe aeroportul din Craiova, apoi a locuit, pe perioada vizitei, în judeţul Gorj.