Copiii pot petrece o noapte la Muzeul Antipa, pe 27 iulie

Muzeul Antipa
Muzeul Antipa (Epoch Times România)

Micuţii doritori să asculte poveşti despre animale şi care şi-ar dori să petreacă o noapte alături de exponate sunt invitaţi pe 27 iulie, de la ora 21,30, la Muzeul Antipa unde va avea loc programul "Legănaţi de Deinotherium".

Copiii vor rămâne peste noapte la muzeu, unde li se vor asigura condiţii de dormit. Seara ei vor vizita muzeul şi vor asculta poveşti despre animale, iar apoi vor dormi în Sala Deinotherium-ului. Chiar înainte de a adormi, un angajat al muzeului le va povesti o veche legendă culeasă chiar de unul dintre cercetătorii muzeului. Dimineaţa, micuţii vor spune ce au visat, la o ceaşcă de cacao cu lapte şi un baton de cereale.

Numele sălii în care vor dormi vine de la Deinotherium (Dinoterium) care a fost unul dintre cele mai mari mamifere care au existat, fiind înrudit cu elefantul de astăzi, fără să aparţină aceleiaşi linii de evoluţie. Înălţimea lui varia între 3,5 şi 5 m. Au fost descrise trei specii: europeană (Dinotherium giganteum, descoperit în 1829 în Germania), cea mai mare care a trăit din mijlocul miocenului până în pliocen (forma gigantissimum, găsită în 1891 în România), indiană, şi africană (cu fosilele cele mai recente din pleistocen), conform wikipedia.

Unicul schelet complet de Deinotherium giganteum a fost descoperit în România, în anul 1894, de către geologul Grigoriu Ştefănescu, în apropiere de localitatea Mânzaţi, judeţul Vaslui, şi este expus la Muzeul Antipa. Scheletul are colţii foarte mari îndreptaţi în jos şi fixaţi pe maxilarul inferior, spre deosebire de cei ai elefanţilor.

Costurile de participare sunt de 200 de lei/copil, 300 lei pentru doi fraţi şi 400 de lei pentru trei fraţi. Înscrierea participanţilor se face în limita a 20 de locuri, pe adresa de email: florentinap@antipa.ro

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură