Controalele de capital lovesc direct în exporturile greceşti de produse şi servicii

Controalele de capital lovesc direct în exporturile greceşti de produse şi servicii.
Controalele de capital lovesc direct în exporturile greceşti de produse şi servicii. (Captură Foto)

Companiile elene de export – şi economia ţării, de altfel – ar putea suferi o pierdere de aproximativ 80 milioane de euro pe săptămână în urma impunerii controalelor de capital şi a închiderii băncilor, conform unor estimări făcute de Panhellenic Exporters Association (PSE). În acelaşi timp, PSE prezice că deficitul de bunuri importate vor lovi piaţa elenă cu până la 600 milioane de euro pe săptămână, conform ziarului Kathimerini.

Acestea au fost concluziile unei întâlniri extraordinare a comitetului de conducere al PSE, desfăşurată miercuri cu scopul de a evalua impactul recentelor decizii guvernamentale asupra comerţului extern şi cu scopul de a decide măsurile care ar putea fi luate pentru a diminua impactul negativ asupra economiei ţării.

În următoarele două-trei săptămâni este estimat că exporturile vor scădea cu aproximativ 7%, în timp ce importurile vor înregistra o scădere de 28%. Acest lucru va pune capăt unui curs de creştere înregistrat de exporturi şi va duce la lipsuri semnificative pe piaţa locală, iniţial în cazul echipamentelor şi pieselor de schimb şi apoi în cazul produselor proaspete, în principal carne şi brânză.

Pe lângă închiderea băncilor şi implementarea controalelor de capital, exportatorii mai au de înfruntat o altă problema, conform preşedintelui PSE, Christina Sakellaridi: Cumpărătorii străini de produse greceşti primesc avertizări din partea băncilor lor că banii pe care îi trimit spre Grecia pentru plata furnizorilor lor eleni ar putea fi blocaţi şi s-ar putea să nu ajungă niciodată la destinaţia dorită. Unii exportatori greci de alimente şi-au sfătuit deja clienţii din SUA să nu trimită bani în conturile bancare elene deoarece nu ştiu unde vor ajunge acei bani.

Printre măsurile propuse de PSE se regăsesc crearea unui comitet special pentru examinarea cererilor exportatorilor în privinţa efectuării de plăţi la toate băncile comerciale ale ţării, scutirea de proceduri consumatoare de timp a banilor trimişi spre Grecia pentru plata exporturilor de produse şi servicii, şi ca băncile comerciale să ofere informaţii despre filialele regionale care vor accepta cecuri din partea firmelor şi întreprinderilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie