Contracte fără licitaţie pentru firmele Primăriei. Firea, dată pe mâna Consiliului Concurenţei

Printr-o normă internă adoptată în Consiliul General, Primăria Capitalei va putea da contracte fără licitaţie celor 22 de societăţi comerciale înfiinţate de Gabriela Firea, spre nemulţumirea opoziţiei care se plânge că vom avea, practic, o primărie paralelă care va crea găuri negre în bugetul de stat.
Gabrieal Firea
Gabrieal Firea (Mihut Savu / Epoch Times)

Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat o normă internă care oferă posibilitatea Primăriei Generale de a acorda fără licitaţie o bună parte din contractele de servicii publice municipale către cele 22 de societăţi comerciale înfiinţate recent de Gabriela Firea. În replică, USR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la acest caz.

"Proiectul de hotărâre este, după cum ne-a obişnuit deja Gabriela Firea, nelegal. Acesta încalcă grav Legea Achiziţiilor Publice şi Legea Concurenţei. USR Bucureşti va depune plângere prealabilă pentru anulare în instanţă a acestuia", a anunţat Roxana Wring, preşedinta USR Bucureşti.

USR consideră că serviciile oferite de Primărie bucureştenilor pot fi îmbunătăţite doar prin libera concurenţă, nu prin încredinţarea directă a contractelor către societăţi comerciale asupra cărora municipalitatea nu are niciun fel de control.

"Se dovedeşte astfel că cele 22 de societăţi comerciale înfiinţate de Gabriela Firea formează o Primărie paralelă nelegală care va crea găuri negre în bugetul Capitalei. Bineînţeles, lupta USR Bucureşti pentru anularea în instanţă a celor 22 de societăţi comerciale înfiinţate nelegal va continua. Consilierii USR au demarat, în data de 11 aprilie 2017, procedurile de anulare în instanţă a societăţilor comerciale înfiinţate ilegal de primarul Gabriela Firea şi consilierii PSD ALDE", a arătat USR Bucureşti.

La rândul lor, liberalii au introdus un amendament care vizează transparentizarea fiecărui contract. Mai exact toate demersurile pentru semnarea unui contract între primărie şi firmele proprii ar urma să fie publicate pe un site dedicat.

Cât despre norma internă cu pricina, consilierul PNL Ciprian Ciucu a arătat anterior adoptării că primăriţa Gabriela Firea şi PSD promovează "în esenţă un non-sens":

1. În motivare, se dă peste cap ca să ne demonstreze că firmele municipalităţii nu intră sub incidenţa L 98/2016, privind achiziţiile publice.

2. În motivare, nu ne spune, totuşi, sub incidenţa cărei legi intră firmele proprii. Problema este că sunt de-a valma. Unele au ca obiect de activitate furnizarea de utilităţi/servicii publice, iar activitatea lor ar trebui reglementată de ANSRSC, alte sunt simple firme de consultanţă sau IT. E o ceaţă totală la primărie, nici ei nu cred că mai văd prin ea.

3. În acest moment nimeni, în afară poate de Gabriela Firea şi echipa sa, nimeni nu ştie câte firme are municipiul Bucureşti. În motivare se evită să ni se aducă la cunoştinţă această informaţie simplă.

4. Problema cu aceste companii este că vor primi netransparent contracte de lucrări şi nimeni nu va şti ce firmă execută ce anume.

5. Fiind foarte multe, banii vor dispărea de pe „radarul” presei, societăţii civile şi opoziţiei. Îmi manifest suspiciunea că, mai departe, aceste firme vor fi doar verigi suplimentare care vor sub-contracta lucrări, servicii şi bunuri, fără să respecte, la rândul lor, legislaţia achiziţiilor publice!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne