Continuă "epurarea" oamenilor lui Vâlcov: Şefele ANAF şi CNAS, date afară din funcţii

Mihaela Triculescu
Mihaela Triculescu (gov.ro)

Şefa ANAF Mihaela Triculescu şi şefa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Adriana Cotel - două apropiate ale lui Darius Vâlcov, proaspăt demisionat din postul de consilier al premierului Viorica Dăncilă - au fost date afară din funcţii.

Mihaela Triculescu şi Adriana Cotel au fost numite în funcţii în luna ianuarie a acestui an.

În locul Mihaelei Triculescu vine acum Mirela Călugăreanu, care ocupase funcţia şi pe vremea Guvernului Tudose. Decizia a fost luată de ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a revocat-o pe Adriana Cotel din funcţia de preşedinte, respectiv membru al Consiliului de Administraţie al CNAS, urmând să fie asigurat interimatul de vicepreşedintele instituţiei, până la desemnarea unui nou şef.

Tot luni şi-a dat demisia din Guvern şi consilierul pe probleme economice al Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, un apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea. Anterior fusese eliberată din funcţie şi Anca Alexandrescu, astfel că premierul a rămas fără "umbrele" lui Dragnea din Palatul Victoria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne