Constantin: Tăriceanu nu a înţeles nimic. Minciuna şi ipocrizia, caracteristicile sale definitorii

Călin Popescu Tăriceanu a încercat să-şi asigure preşedinţia ALDE dând din coate împotriva celor care i-au fost alături, călcând pe onoare şi respect şi, mai mult, întrebând apoi de ce au trădat, şi-a manifestat nemulţumirea fostul copreşedinte al partidului, Daniel Constantin.
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin la crearea ALDE România
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin la crearea ALDE România (Epoch Times România)

Fostul co-preşedinte ALDE, Daniel Constantin, a reacţionat dur a doua zi după ce colegul său care l-a lăsat fără funcţii în Guvern, Călin Popescu Tăriceanu, a fost înscăunat unic conducător al partidului format prin fuziunea PC-ului cu PLR.

"Regret să constat şi după ziua de ieri [când a avut loc Congresul - n.r.] că domnul Tăriceanu nu a înţeles nimic din discuţiile/criticile din ultimele săptămâni cu privire la comportamentul său politic extins. În continuare, prin minciună, încearcă să acopere abuzurile pe care le face! A încercat să-şi asigure preşedinţia dând din coate împotriva celor care i-au fost alături, călcând pe onoare şi respect şi, mai mult, întrebând apoi de ce au trădat! Este precum în bancul celebru în care împingi pe cineva pe scări şi apoi întrebi de ce se grăbeşte!", a declarat Constantin.

Potrivit fostului lider ALDE, nu este însă pentru prima dată când, în numele unui "liberalism autentic", Tăriceanu provoacă scindări şi trădări, punând iremediabil prin longevitatea acestor acţiuni o pată pe întreaga clas[ politică românească de după 1989. În acest sens, politicianul aminteşte episoadele din 1991, 2006, 2014 şi 2017.

"Regret că nici măcar în al 12-lea ceas, Tăriceanu nu a înţeles motivele care ne despart în mod fundamental. Eu nu fac politică pentru funcţii, deci nici nu pot fi cumpărat cu funcţii. În caz contrar astăzi aş fi fost lângă domnia sa în funcţii precum cea de viceprim-ministru. Am ales să sacrific aceste funcţii pentru oameni, nedorind să învăţ lecţia predată şi la care mă îndemna "preşedintele" Tăriceanu. Nici acum nu a înţeles că am condamnat minciuna şi ipocrizia, caracteristici definitorii ale comportamentului său. Acesta este şi motivul pentru care am făcut demersurile în justiţie. Împotriva sa, nu a partidului", a precizat Constantin.

În opinia fostului co-preşedinte ALDE, Congresul partidului pe care l-a comandat Tăriceanu va rămâne, din păcate, "o pată imposibil de şters în cariera sa politică. Alta...".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne