Constantin Piliuţă s-a născut la Botoşani, la 4 februarie 1929 (m. 3 mai 2003).
A studiat la Institutul de Arte Plastice 'N. Grigorescu', sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu.
A debutat în 1956, participând apoi la aproape 50 de expoziţii de grup (Moscova, 1964; Delhi, 1965; Budapesta, 1966; Moscova, 1969; expoziţia internaţională de la Varşovia, 1970 etc.) şi susţinând aproximativ 20 de expoziţii personale (Bucureşti, 1972; Veneţia, 1967; Havana, 1969; Malmo - Suedia, 1970, Odorheiul Secuiesc, 1971; Bucureşti, sala GalAteCa a BCU, 2002).
A lucrat pictură de şevalet, grafică, scenografie pentru teatre din Botoşani şi Bucureşti, frescă. În desen şi în pictură, înţelese ca modalităţi tradiţionale de exprimare, el rămâne adeptul unui figurativ care îşi găseşte în propria sa metamorfoză resursele expresivităţii. Pictorul elimină detaliul nesemnificativ, gestul incidental pentru a sesiza durabilul. Culoarea se aşterne în câmpuri largi, monocrome. Tonurile luminoase, degajate de impurităţi, compun o lume aerată, în care meditaţia se instaurează ca o modalitate de a se reface comuniunea cu o natură pură şi vitală. Cu aceleaşi posibilităţi de esenţializare, pictorul abordează şi alte genuri, ca portretul (Tudor Vianu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Ştefan Luchian) şi compoziţii de evocare istorică. În domeniul artei monumentale a realizat în colectiv portrete de voievozi şi cărturari (frescă în tempera la Muzeul Unirii din Alba Iulia, 1968), compoziţia de artă monumentală pentru Hidrocentrala Porţilor de Fier (1973).
A fost premiat cu Premiul Uniunii Artiştilor Plastici (1964), Premiul 'Ex-equo' al Comitetului de stat pentru Cultură şi Artă în 1971, cu Premiul 'Ion Andreescu' al Academiei în 1974.
S-a stins din viaţă la 3 mai 2003, la Bucureşti.