Consiliul Naţional al PNL convocat pe 23 iunie. Pe rol, programul de guvernare şi moţiunea de cenzură

Vasile Blaga
Vasile Blaga (Epoch Times România)

Liderii PNL se vor întruni pe 23 mai la Piteşti, unde va avea loc Consiliului Naţional, a anunţat luni copreşedintele PNL Vasile Blaga. Principalele subiecte pe agenda Consiliului vor fi aprobarea formei finale a programului de guvernare a PNL, modificările la statutul partidului care se referă la integritate şi moţiunea de cenzură contra guvernului Ponta

"Am decis convocarea Consiliului Naţional al PNL pentru data de 23 mai la Piteşti, ora 12,00. Pe lângă o analiză a situaţiei politice la zi, vom aproba forma finală a programului de guvernare. Au fost parcurse toate etapele, am discutat în comisiile de specialitate, în organizaţii, am discutat cu societatea civilă, cu partenerii sociali, sindicate, patronate şi suntem deja în faza în care urmează să îl aprobăm, aşa cum trebuie, în Consiliul Naţional", a declarat Vasile Blaga la finele şedinţei Comisiei de unificare a PNL, potrivit unui comunicat de presa remis Epoch Times.

Blaga a mai adăugat că în cadrul Consiliului Naţional vor fi aprobate şi modificările la statutul partidului care se referă la integritate, precum şi un calendar privind pregătirea şi organizarea alegerilor locale.

"La Consiliul Naţional vom aproba şi calendarul legat de pregătirea şi organizarea alegerilor locale. Trebuie să stabilim foarte clar criteriile, când şi cum vor fi desemnaţi candidaţii, astfel încât iarna să ne prindă cu toate lucrurile rezolvate. De asemenea vom adopta nu mai puţin de 8 regulamente de organizare – cele ale organizaţiilor noastre interne şi, cel mai important, regulamentul de organizare judeţean. " a declarat Blaga.

Acuzat de opozanţii săi că tegiversează depunerea moţiunii de cenzură, Blaga a mai declarat luni că viitorul Consiliu Naţional este locul în care să fie stabilite "perioada, data, dacă se poate, şi temele unei astfel de iniţiative extrem de importante".

Întrebat în ce perioadă va fi depusă totuşi moţiunea, Vasile Blaga a răspuns că ar vedea acest demers "undeva în prima decadă a lunii iunie", relatează Agerpres.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne