Consilierii locali vor vota joi, în cadrul CGMB, proiecte de miliarde de euro

Consiliul General al Primăriei Municipiului Bucureşti
Consiliul General al Primăriei Municipiului Bucureşti (Epoch Times România)

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) se află mai multe proiecte de hotărâre care valoarează miliarde de euro şi sunt “nocive” pentru oraş, susţine fostul candidat la Primăria Capitalei Nicuşor Dan.

Astfel, într-un comunicat de presă, Nicuşor Dan susţine că multe dintre aceste proiecte vor fi votate în CGMB, printre care şi cel al autostrăzii suspendate numită oficial "Închidere Inelul Median de Circulaţie la Zona Nord/Autostrada Urbană - tronson Lacul Morii - Şoseaua Colentina", al cărei cost se ridică la 1,34 miliarde euro, adică 101,7 milioane euro/km.

"Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi, 30 august 2012 se află mai multe puncte extrem de nocive pentru oraş. Informaţii neoficiale arată că toate aceste proiecte vor fi votate.

57. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti – Piteşti. Proiectul este extrem de nociv pentru oraş, propunând o şosea expres care să aducă fluxul de autoturisme din autostrada Piteşti – Bucureşti direct în Splaiul Independenţei, zona Semănătoarea, la mai puţin de 2 kilometri de Piaţa Unirii. Proiectul, numit iniţial penetrarea A1 – A2, încurajează traversarea oraşului pe direcţia est – vest prin centrul oraşului, prin Piaţa Unirii. Menţionăm că nu există un studiu de circulaţie pe care proiectul să se bazeze. De asemenea, şoseaua va trece la câţiva zeci de metri de bazinele descoperite de apă potabilă de la Roşu, care asigură alimentarea cu apă a populaţiei Bucureştiului.

25. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii «Închidere Inelul Median de Circulaţie la Zona Nord/Autostrada Urbană - tronson Lacul Morii - Şoseaua Colentina». Preţul de execuţie pentru şoseaua de 13,150 km este de 1.34 miliarde euro, adică 101.7 milioane euro/km: - execuţia propriu-zisă 1.12 miliarde de euro, adică 85,5 milioane euro/km; - proiectare 57.8 milioane euro, adică 4.4 milioane euro/km; - organizare de şantier 153.4 milioane euro, adică 11.7 milioane euro/km. Preţul de 101.7 milioane euro/km este uriaş. Costul internaţional de execuţie al unei autostrăzi este de 3-10 milioane euro pentru un kilometru.

23. Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei/unor finanţări rambursabile interne şi/sau externe în valoare totală de până la 800.000.000 euro sau echivalent lei, în vederea restructurării datoriei în valoare de până la 500.000.000 euro şi contractarea de noi credite. Contractarea unui credit de 500 milioane euro pentru refinanţarea creditului de 500 milioane euro scadent în 2015 este o operaţiune normală. Însă pentru contractarea unui credit suplimentar de 300 milioane de euro Primăria trebuie să arate cetăţenilor care vor fi proiectele în care vor fi cheltuiţi aceşti bani. O astfel de justificare nu există în expunerea de motive a hotărârii.

45. Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică, a unui teren situat în Calea Griviţei nr. 100-102, sector 1, în suprafaţă de 1500 mp, teren aparţinând domeniului privat al Municipiului Bucureşti, necesar realizării unui imobil cu destinaţia de birouri, servicii, hotel, comerţ, locuinţe, servicii bancare, multiplex-cinema. Acest proiect demonstrează afirmaţiile ONG-urilor că proiectul Berzei – Buzeşti nu este un proiect pentru fluidizarea traficului, ci este un proiect imobiliar, care vizează utilizarea spaţiilor din spatele imobilelor demolate. Terenul în cauză se află în spatele imobilelor monument istoric demolate Casa Rădulescu, Hotel Marna şi Casa Eminescu. Proiectul propune de fapt realizarea unui mall pe un spaţiu public, mall care va avea deschidere la Bulevardul Buzeşti – Berzei prin demolarea celor trei monumente istorice menţionate", conchide documentul formulat de Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne