Consilier PSD, cercetat penal pentru că a cerut împuşcarea (!) unor liberali

Radu Niţu
Radu Niţu (Captură video)

Consilierul local PSD Radu Niţu s-a ales cu dosar penal după ce, în timpul unei şedinţe tensionate care a avut loc la sfârşitul lunii mai, a făcut declaraţii ameninţătoare la adresa reprezentanţilor PNL din Consiliul Local Focşani şi a deputatului Ion Ştefan (ministru al Lucrărilor Publice). Practic, consilierul pesedist i-a cerut unui fost militar să îi împuşte pe liberalii de la şedinţă, potrivit Realitatea de Vrancea.

Deşi iniţial fusese clasat, dosarul a fost redeschis la solicitarea procurorului şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, după ce consilierii liberali vizaţi de ameninţări au depus plângere. De asemenea, în prezent, procurorii fac verificări în cadrul unui dosar de purtare abuzivă şi ameninţare.

În timpul şedinţei respective, care a avut loc la data de 31 mai 2019 şi care a fost transmisă în direct pe Facebook, consilierii locali din partea PSD şi primarul oraşului Focşani au ajuns să se certe timp de aproximativ 10 minute cu reprezentanţii PNL.

La un moment dat, un cetăţean care asista la şedinţa în care nu se mai înţelegea nimic a dorit să plece şi, potrivit înregistrărilor video, a spus “Hai acasă”, aparent un îndemn către ceilalţi participanţi.

După câteva clipe, consilierul Radu Niţu i-a cerut cetăţeanului care dorea să plece acasă să îi împuşte pe opozanţi, aparent făcând referire la reprezentanţii PNL.

“Ia pistolul şi împuşcă-i. Ai fost militar. Uite pe ăia că nu votează niciun proiect! Asta se întâmplă cu ei! Domnule, nu votează nimic!”, a declarat Niţu.

De asemenea, în momentul în care fostul militar, surprins de ieşirea din decor a consilierului PSD, i-a spus acestuia că îi lipsesc cei şapte ani de acasă, răspunsul lui Niţu a fost următorul: “Da, matale ai şapte ani, bre? Lasă-mă dreacu-n pace, mă!”.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.