Conducerea majoritara a Georgiei respinge excluderea fostilor agenti KGB din serviciul public

Conducerea majoritara a respins un proiect de lege sustinut de opozitie, referitor la lustratie, care are in vedere excluderea fostilor functionari si ofiteri ai Partidului Comunist, ofiteri si colaboratori ai serviciului secret ex-sovietic KGB, din functiile din structurile de stat, informeza revista online Civil Georgia, citata de KROSS Press Agency.

Un parlamentar influent al partidului Miscarea Nationala, Giga Bokeria, a lasat sa se inteleaga, inainte de votare, ca exista un dezacord, cu majoritatea de la conducere, asupra motivului respingerii propunerii.

Bokeria a spus ca personal va sprijini o si "mai dura" lege a lustratiei, dar a adaugat ca "dezbaterile cu majoritatea de la conducere nu sunt incheiate inca", pe aceasta tema. Totodata, el a adaugat ca spera ca proiectul de lege sa fie aprobat de catre actualul parlament, la un moment dat in viitor.

Proiectul de lege, propus de catre gruparea parlamentara Frontul Democratic, precizeaza ca cei care au lucrat in serviciile speciale ex-sovietice, sau care au detinut pozitii importante in Partidul Comunist Sovietic, ca si cei care au activat ca agenti KGB, nu vor putea detine pozitii cheie in Guvern, Administratia Prezidentiala, sau Ministerele de Interne si Aparare. Cei care doresc sa candideze pentru functii elective vor trebui sa isi faca publice toate legaturile secrete cu autoritatile sovietice, potrivit propunerii.

Parlamentarii din opozitie au recunoscut ca legea ar putea avea un efect redus in practica, pentru ca Georgia nu are uneltele necesare pentru a identifica acei agenti care au activat in cadrul KGB. Principala lista a agentilor este in prezent la Moscova, fiind inaccesibila partii georgiene.

"Dar aceasta lege este importanta pentru ca va insemna condamnarea regimului sovietic si taierea legaturilor cu mostenirea noastra sovietica" a spus parlamentarul Kakha Kukava, din partea gruparii parlamentare Frontul Democratic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe