Codrin Ştefănescu: Ponta să ne povestească despre şpriţurile neoficiale cu oamenii "Binomului"

Codrin Stefănescu şi Mihai Gâdea
Codrin Stefănescu şi Mihai Gâdea (Facebook.com / Codrin Ştefănescu)

Fostul premier Victor Ponta ar trebui să povestească, înainte să critice partidul pe care l-a condus, despre şpriţurile neoficiale cu cei mai reprezentativi oameni ai "Binomului", precum şi despre pactul de coabitare încheiat cu fostul preşedinte Traian Băsescu, a reacţionat marţi, în cadrul unei declaraţii de presă, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

Codrin Ştefănescu s-a arătat surprins că Victor Ponta, fost coleg, prieten, premier şi preşedinte al PSD, "devine pe zi ce trece tot mai critic cu foştii lui camarazi, camarazi care, de-a lungul timpului, au făcut totul pentru el: l-au făcut deputat, ministru, prim-ministru şi l-au ales să le fie şi conducător o perioadă de timp".

"Mă aşteptam ca Victor, înainte de a călca în picioare tot ceea ce l-a reprezentat chiar şi pe el cât a fost membru PSD, înainte de a se război cu Liviu Dragnea, înainte de a ne jigni pe noi zi de zi, de parcă este îndemnat de o forţă nevăzută să facă asta, cred că ar trebui să răspundă la întrebările pe care i le-am pus permanent atât eu, cât şi foştii lui colegi de partid, dar şi mass-media. Adică, să ne povestească despre înţelegerea sa cu Băsescu; despre pactul de coabitare încheiat cu acesta fără ştiinţa noastră; despre şpriţurile neoficiale cu cei mai reprezentativi oameni ai binomului; despre întâlnirile, din sufrageria lui, cu Elena Udrea; despre trocurile cu Kovesi; despre partidele de tenis cu Coldea şi, mai ales, să ne dea explicaţii publice pentru comportamentul lui nefiresc şi total indiferent din anii în care toată conducerea centrală şi teritorială de partid a fost hărţuită, vânată şi masacrată de reprezentanţii instituţiilor de forţă, ai binomului, ai 'statului de drepţi', reprezentanţi cu care el se întâlnea şi oficial, şi neoficial, în mod constant şi periodic. Şi mai cred că ar trebui să ne povestească cu sinceritate despre soarta pe care a avut-o profesorul lui, cel care l-a adus şi promovat în PSD, Adrian Năstase", a declarat Codrin Ştefănescu, citat de Agerpres.

Secretarul general adjunct al PSD susţine că, după ce Ponta va răspunde la toate întrebările de mai sus şi va explica onest tot ceea ce s-a întâmplat, va fi "foarte atent" la criticile pe care fostul premier le va aduce partidului.