Codrin Ştefănescu îşi depune oficial candidatura la Congresul PSD: "Mă cunoaşteţi! Şi cu bune şi cu rele"

Codrin Ştefănescu
Codrin Ştefănescu (Epoch Times România)

Social-democratul Codrin Ştefănescu, unul dintre fidelii lui Liviu Dragnea, a anunţat marţi, pe pagina sa de socializare, că îşi depune oficial candidatura la funcţia de secretar general al PSD.

“Astăzi îmi voi depune oficial candidatura ptr Congres la sediul central PSD din Băneasa ! Voi candida la funcţia de Secretar General al PSD aşa cum am anunţat în urmă cu câteva zile. Le mulţumesc parlamentarilor, primarilor, consilierilor şi liderilor PSD din teritoriu Şi din Bucureşti care mă susţin şi care m-au asigurat de tot sprijinul lor în aceste zile ! Să fim loiali ! Să fim uniţi !”, a scris Codrin Ştefănescu marţi pe pagina sa de Facebook.

Totodată, liderul PSD a transmis un mesaj printr-un comunicat de presă:

“Mă cunoaşteţi! Şi cu bune şi cu rele. Indiferent ce se spune sau se poate inventa despre mine, am fost permanent şi necondiţionat alături de partid, de liderii judeţeni, de primari, de consilierii judeţeni şi locali. Eu sunt Codrin Ştefănescu. Am foarte mulţi prieteni şi parteneri care nu m-au trădat niciodată şi care cred în mine. Uneori sunt dificil, dar toate acţiunile mele sunt pentru binele partidului. Îmi pun tot sufletul pentru voi şi pentru PSD. Neapărat trebuie să ne trezim şi să ne recuperăm electoratul. Să câştigăm alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare. Să fim consecvenţi şi loiali credinţelor noastre. Mai mult ca niciodată, acum trebuie să fim uniţi. Să fim români şi să luptăm pentru România! Trebuie să fim echipă, indiferent de interesele personale.”

De precizat că în cursa pentru funcţia de secretar general PSD vor să se prezinte la linia de start şi liderul PSD Constanţa Felix Stroe, precum şi Cătălin Stochiţă - fostul consilier local la Primăria Sectorului 5.