Coaliţia de guvernare de la Kiev se rupe

Protest violent în faţa Parlamentului din Kiev, 31 august 2015.
Protest violent în faţa Parlamentului din Kiev, 31 august 2015. (Captură Foto)
Partidul Radical condus de Oleg Lyasko s-a retras din coaliţia de guvernare de la Kiev şi s-a alăturat opoziţiei, după votarea în primă lectură a proiectului de lege privind descentralizarea Ucrainei, scrie Kiev Post.

Formaţiunea se opune planului de descentralizare al preşedintelui Poroşenko susţinând că acesta ameninţă suveranitatea şi integritatea ţării. Lyashko, care s-a clasat pe locul trei în alegerile prezidenţiale din 2014, a cerut un referendum pe tema descentralizării.
”Doar poporul ucrainean ca sursă a puterii are dreptul de a spune în ce ţară vor trăi”, a explicat Lyashko, citat de agenţia Associated Press.

Reamintim că 265 de legiuitori ucraineni au votat în prima etapă pentru legea descentralizării, dar doar trei dintre cele 5 partide ale coaliţiei de guvernare de la Kiev au susţinut-o. Deoarece legea modifică Constituţia Ucrainei, ea va mai trebui supusă votului Parlamentului şi va trebui să obţină 300 de voturi dintr-un total de 450.

Guvernul insistă că amendamentele constituţionale vor duce la o devaluare a puterii către comunităţile locale din toată Ucraina, de la est la vest, şi va asigura menţinerea Ucrainei ca stat unitar.

Liderii separatişti ai nerecunoscutelor Republici din Doneţk şi Lugansk au criticat legea descentralizării, acuzând faptul că aceasta dă mai multă putere prefecţilor şi nu oferă suveranitate estului în sensul unei federalizări.

Reamintim că luni un soldat al Gărzii Naţionale a Ucrainei a fost ucis şi câţiva poliţişti au fost grav răniţi în cadrul unui protest, atunci când un dispozitiv exploziv a fost aruncat asupra lor din mijlocul unei mulţimi de manifestanţi adunaţi în faţa Parlamentului. Manifestanţii ar fi membri ai partidului de extremă dreapta Svoboda şi ai organizaţiei Sectorul de Dreapta.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, citiţi şi: Ce prevede legea descentralizării Ucrainei (interviu)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe