CNCD o spală pe Dăncilă. Declaraţia despre "autişti", în limitele libertăţii de exprimare

CNCD - instituţie care l-a amendat pe Cristian Tudor Popescu după ce acesta a făcut o analogie între premier şi pavianul cu mantie - consideră că declaraţia lui Dăncilă: "Aceşti oameni cred că sunt autişti" se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare.
Viorica Dancila
Viorica Dancila (Florin Chirila/Epoch Times)

UPDATE: "Nu sunt mândru deloc de decizia de astazi!", scrie, pe pagina sa de Facebook, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba.

* * *

Recent, premierul Viorica Dăncilă îi cataloga drept autişti pe cei care au criticat în Parlamentul European atacurile PSD/ALDE contra Justiţiei. Afirmaţia ei care a stârnit indignare în special în rândul părinţilor cu autism "se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare", a constatat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

„Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 26.02.2018, a dezbătut declaraţia doamnei prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica, din cadrul interviului acordat la televiziunea Antena 3, în seara zilei de 15 februarie 2018, care a avut următorul conţinut: "Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă", hotărând că declaraţia în cauză se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare”, potrivit unui comunicat de presă remis de CNCD Agerpres.

De asemenea, CNCD a hotărât că lipsa intervenţiei moderatorului emisiunii, Mihai Gâdea, nu constituie discriminare. Decizia a fost adoptată cu majoritatea celor prezenţi: opt voturi „pentru” şi doar unul „împotrivă”.

Reamintim, în context, că acelaşi CNCD l-a amendat cu 1.000 de lei pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu un 'pavian cu mantie', remarca lui CTP vizând coafura premierului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne