Clariant, drept la replică, după ce un grup de doljeni a reclamat construirea unei "bombe" de mediu lângă Craiova

Petitionari doljeni la Cotroceni
Petitionari doljeni la Cotroceni (Epoch Times)

În cursul zilei de miercuri, la poarta Cotroceniului a bătut un grup de doljeni din comuna Podari, Dolj, acuzând că în localitatea lor va fi construită, de către compania Clariant, o fabrică de bioetanol care, susţin ei, va polua zona. Practic, doljenii au depus o petiţie pentru a cere ajutorul Administraţiei Prezidenţiale.

"Petiţia e un strigăt către cei ce sunt competenţi pentru că "bomba" care este construită la Podari va afecta şi Craiova". Problema cea mai mare despre care vorbim este emisia de CO2. (...) La noi se va construi o fabrică de bioetanol, prima din lume la scară industrială. S-a mai încercat aşa ceva în Germania, Austria, dar au fost refuzaţi. Inclusiv în Timişoara, s-a încercat construirea dar primarul Robu a spus că nu acceptă aşa ceva. Se va produce bioetanol din paie...(...) Emisiile de CO2 sunt exagerat de mari, 320.000 tone CO2/an, va fi afectată populaţia de peşti, solul, căci vor fi depozitate deşeuri şi se vor infiltra în sol. Nu s-a mai făcut aşa ceva în lume, este prima dată şi nu se ştie ce se va întâmpla", a susţinut unul dintre petiţionari, Dumitru Victor Gabriel. Declaraţiile integrale ale doljenior pot fi urmărite aici.

În replică, reprezentanţii companiei Clariant susţin că investiţia pe care vor să o facă e un proiect aprobat şi susţinut de UE, cu "cele mai sigure reguli de protecţie a mediului din lume".

Redăm integral dreptul la replică trimis redacţiei Epoch Times după difuzarea materialului filmat ieri la Cotroceni.

"Fabrica de bioetanol de la Podari, pe care o va construi Clariant, este un proiect aprobat şi susţinut de Uniunea Europeană, care are cele mai sigure reguli de protecţie a mediului din lume. Siguranţa este o prioritate pentru Clariant la nivel global, iar acest lucru se va reflecta integral şi în activitatea noastră din România. Nu facem compromisuri, fie că vorbim despre sănătatea populaţiei, calitatea apei sau a aerului. Nu există factori de mediu rezultaţi din activitatea Clariant în Podari care să creeze probleme de sănătate populaţiei din vecinătate, fapt confirmat de toate autorităţile competente. Proiectul respectă în totalitate legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană.

În acest moment, am obţinut toate avizele necesare din partea autorităţilor competente, în pregătirea demarării construcţiei fabricii, fapt ce reconfirmă autenticitatea aspectelor de mai sus.

Procesul de producţie al bioetanolului se bazează pe fermentaţie şi este foarte asemănător cu cel de producere a berii sau a vinului, cu care multă lume este familiarizată. Dioxidul de carbon nu este considerat a fi un poluant atmosferic şi există în condiţii normale în aer. Concentraţia dioxidului de carbon rezultat din activitatea de producţie a etanolului din Podari nu va depăşi valorile care se produc în mod natural în atmosferă şi nu va avea niciun efect negativ asupra populaţiei din vecinătate.

Râul Jiu nu va fi poluat prin producţia de bioetanol Clariant. Unii din parametrii apelor evacuate în râul Jiu vor fi mai stricţi decât limitele maxime legale. În plus, valorile indicatorilor de calitate ai apelor râului Jiu vor fi monitorizate în mod regulat, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Având în vedere respectarea strictă a tuturor limitelor legale privind calitatea apei deversate în râu, nu va exista niciun impact asupra habitatului de peşti sau a sănătăţii populaţiei.

Dimpotrivă, utilizarea biocombustibilului avansat produs de fabrica Clariant va avea un impact pozitiv semnificativ asupra schimbărilor climatice, reducând cu până la 95% cantitatea de gaze cu efect de seră, care ar fi fost generată de traficul rutier al vehiculelor care utilizează doar combustibili fosili. Introducerea pe piaţă a bioetanolului va permite României să atingă obiectivele stabilite de Strategia naţională privind schimbările climatice şi să îndeplinească cerinţele europene pentru pachetul Energie - Schimbări Climatice.

Încurajăm cetăţenii de bună credinţă să se informeze din surse oficiale cu privire la natura şi caracteristicile proiectului Clariant pentru a nu deveni victime ale dezinformării şi manipulării.

Reprezentanţii Clariant România".