Ciuperci umplute cu carne de pui la cuptor

Ciuperci umplute
Ciuperci umplute (Maria Matyiku / Epoch Times)

Ciupercile umplute cu carne de pui la cuptor sunt un aperitiv delicios, potrivit pentru orice ocazie. Se prepară uşor şi rapid şi se pot asorta cu diferite salate de sezon.

Ingrediente:

12-16 ciuperci
2 linguri ulei de măsline
o ceapă mică tăiată mărunt sau 3-4 fire de ceapă verde
2 căţei de usturoi
un ardei roşu sau un gogoşar mic
o roşie de mărime potrivită
1/2 linguriţă de oregano
200 g de carne tocată de pui
piper,sare după gust
o linguriţă suc de lămâie
50 g parmezan sau caşcaval ras (opţional)
câteva crenguţe de frunze de pătrunjel verde

Modul de preparare:

Se aleg ciupercile să fie cam de aceeaşi mărime, se spală şi se îndepărtează picioruşele. Se pun apoi deoparte pe o bucată de hârtie absorbantă sau şerveţel şi se lasă să se zvânte. Cuptorul se încălzeşte la 180C.

Prepararea umpluturii

Ceapa şi ardeiul se curăţă şi se taie în cubuleţe. Usturoiul, picioruşele ciupercilor şi roşia se toacă mărunt.

Într-o tigaie largă se pun 2 linguri de ulei de măsline, apoi se adaugă ceapa, usturoiul şi ardeiul. După 2-3 minute, când ceapa devine sticloasă, se adaugă picioruşele de ciuperci şi carnea de pui tocată. Se amestecă bine şi se lasă în continuare pe foc până când carnea îşi schimbă culoarea.

Se adaugă roşiile tocate mărunt, oregano, sucul de lămâie şi se condimentează cu sare şi piper după gust. Se mai lasă să dea câteva clocote, apoi se ia deoparte.

Ciupercile se umplu cu amestecul preparat înainte după care se aşează într-o tavă de copt.

Ciupercile se dau la cuptor pentru 15 minute.

După 15 minute scoateţi tava de la cuptor şi presăraţi cu caşcaval ras peste ciuperci. Puteţi presăra pe toate ciupercile sau numai pe unele dintre ele. Puneţi tava din nou la cuptor pentru încă 5 minute.

După ce au trecut cele 5 minute, ciupercile se scot din cuptor şi se ornează cu frunze de pătrunjel tăiate mărunt.

Vă dorim poftă bună!