Cîţu: Românii au de ales în aceste zile dacă susţin infractorii şi dictatura sau libertatea, cinstea, onoarea

Parlamentarii PSD-ALDE-UDMR au o şansă unică să demonstreze că viitorul României e mai important decât promisiunile disperate ale lui Liviu Dragnea, la fel cum cetăţenii ţării au şansa să aleagă dacă susţin infractorii şi dictatura sau libertatea, cinstea şi onoarea, a opinat senatorul Florin Cîţu.
Florin Citu
Florin Citu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

România este astăzi condusă de doi condamnaţi penal, Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov, a remarcat sâmbătă, pe pagina sa de socializare, senatorul PNL Florin Cîţu.

"Trebuie să separăm foarte clar apele. Românii trebuie să aleagă pe cine susţin. Miniştrii din Guvernul Dragnea-Vâlcov trebuie să-şi dea urgent demisia. Altfel ei vor continua să execute ordinele celor doi condamnaţi. Dacă rămân alături de cei doi, este decizia lor. Dar trebuie să ştie că este o decizie cu care trebuie să trăiască toată viaţa. Şi bineînţeles, trebuie să-şi asume şi costurile unei astfel de decizii. Nu pot să vină peste câţiva ani şi să spună "nu am avut ce face". Aşa ceva nu există. Dacă stau în Guvern atunci îi susţin pe Dragnea şi Vâlcov", a declarat Cîţu.

Potrivit senatorului, parlamentarii PSD-ALDE-UDMR au o şansă unică să demonstreze că viitorul României este mai important decât promisiunile disperate ale lui Dragnea.

"Trebuie să voteze toţi moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva Guvernului Dragnea-Vâlcov. Votul împotriva moţiunii îi pune automat în tabăra infractorilor. Românii nu vor mai accepta ca aceştia să vină şi să spună "nu am avut ce face". Aveţi ce face domnilor de la PSD-ALDE-UDMR. Votaţi pentru o Românie liberă şi puternică în UE, nu pentru o Românie slăbită de problemele personale ale cuplului Dragnea-Vâlcov", a afirmat Cîţu.

În acelaşi timp, liberalul a subliniat că şi românii au de ales în aceste zile.

"Cetăţenii României au şi ei de ales în aceste zile. Susţin infractorii şi dictatura sau libertatea, cinstea, onoarea. Eu voi vota moţiunea de cenzură pentru ca România să aibă un Guvern care administrează eficient resursele acestei ţări şi care promovează antreprenoriatul şi libertatea economică. Eu merg astăzi în piaţă pentru o Românie a oamenilor liberi, cinstiţi şi morali. Vă aştept!", a conchis Cîţu.