Cîţu: Dragnea minte premeditat, încearcă să justifice furtul banilor de la Pilonul II de pensii

Florin Cîţu(PNL),
Florin Cîţu(PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Propunerea de proiect de lege privind Pilonul II de pensii conţine un aspect care a fost trecut cu vederea - contribuţia angajatorului va fi egală cu a angajatului, în funcţie de mărimea companiei, a atras atenţia, la RFI, senatorul PNL Florin Cîţu, preşedintele Comisiei economice din Senat.

"Suspendarea contribuţiei către Pilonul II de pensii este doar o chestiune de timp. Nu există nici un dubiu că în partea a doua a anului 2018 acest lucru se va întâmpla. Chiar şi Liviu Dragnea ieri în declaraţia pe care a dat-o a spus că se analizează dacă suspendarea este un lucru bun sau nu. Deci în momentul în care discuţi despre aşa ceva şi recunoşti public, este clar că acest lucru se va întâmpla. Din punctul meu de vedere, nu există nici un dubiu aici", a declarat Cîţu.

Senatorul contrazice şi afirmaţia lui Dragnea, potrivit căreia în Pilonul II de pensii nu sunt bani privaţi.

"E o minciună, sunt sigur că preşedintele PSD ştie că aceştia sunt bani privaţi. E de fapt o minciună premeditată, pentru că este clar că a început o campanie din partea PSD care are două obiective: în primul rând, denigrarea şi demonizarea administratorilor de pensii private şi de a spune că aceşti bani nu sunt privaţi. Aceşti bani sunt privaţi, pentru că există o relaţie contractuală între persoana care are banii la acel fond administrat privat şi administratorul. Prin această declaraţie a lui Dragnea încearcă să justifice faptul că aceşti bani pe care îi vor lua de la Pilonul II de pensii nu sunt o naţionalizare, aici vrea să ne ducă", a precizat Cîţu.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.