Ciprian Ciucu: Averea de sute de milioane de euro a Primăriei Capitalei - ţinută la secret

Consilierul PNL Ciprian Ciucu are "serioase suspiciuni" cu privire la cum este administrat imensul patrimoniu al Bucureştiului.
Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucu (Epoch Times România)

Departe de ochii oengiştilor şi ziariştilor, patrimoniul Administraţiei Fondului Imobiliar rămâne un mister. "Am suspiciuni cu privire, atenţie, la înstrăinarea a unui fond de câteva mii de locuinţe, din administrarea AFI", a tras un semnal de alarmă marţi, pe contul său de Facebook, consilierul PNL Ciprian Ciucu.

"Ca oengist am încercat să aflu care este patrimoniul Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI). Mi-a fost imposibil. Credeam că dacă mă fac consilier la Primărie, îmi va fi mai uşor. Iluzii: Gabriela Firea a dat o circulară prin care controlează toate informaţiile care ies din Primărie şi instituţiile subordonate. Ziariştii au încercat şi ei să afle care este patrimoniul AFI. N-au reuşit", a declarat Ciprian Ciucu.

Liberalul intenţionează să depună o solicitare pe legea accesului la informaţiile publice însă crede că, probabil, nu va obţine un răspuns, astfel că este dispus să mute lupta în instanţă pentru a forţa AFI, pe cale administrativă, să-i dea informaţiile pe care apoi le va pune la dispoziţia opiniei publice.

"Am serioase suspiciuni cu privire la cum este administrat imensul patrimoniu al Bucureştiului. Am suspiciuni cu privire, atenţie, la înstrăinarea a unui fond de câteva mii de locuinţe, din administrarea AFI. Pentru PSD, faptul că Firea i-a urmat lui Oprescu, este o gură de aer. Pentru Oprescu, acesta, patrimoniul Bucureştiului, era un subiect tabu.

A făcut tot ce a putut pentru a ţine AFI departe de ochii oengiştilor şi ziariştilor. În campania trecută am vorbit mult despre AFI, transparentizarea totală a AFI rămâne o ţintă pentru mine!", a subliniat Ciprian Ciucu, adăugând că a remarcat că directorul AFI are 5 apartamente, dintr-un salariu de vreo 2.000 de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne