Cioloş, despre absorbţia fondurilor europene: "Am desţelenit buruienişul lăsat de cei care acum strigă de pe margine"

Criticile reprezentanţilor fostului guvern legate de gradul mic de absorbţie a fondurilor europene sunt deplasate, în condiţiile în care aceştia nu au făcut mai nimic pentru ca absorbţia să poată începe anul acesta.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Acuzat atât de liderii PSD cât şi de Traian Băsescu că absorbţia fondurilor UE este zero, premierul Dacian Cioloş explică, într-un interviu acordat hotnews că, în momentul în care a preluat guvernarea, a constatat foarte repede că nu se făcuse "mai nimic" pentru ca absorbţia să poată începe anul acesta, context în care criticile PSD legate de absorbţie sunt deplasate.

Dacă vorbim de absorbţia pentru perioada 2014-2020, din câte ştiu, este ceva sub media media europeană, care e la nivelul de 1,5%. Da, 1,5% media la nivel european, în vreme ce noi suntem pe la 1% şi sunt încă multe state membre care nu au nici măcar atât. De ce nu e mai mult nici la nivel european? E foarte simplu.

În primul rând, - şi lucrurile sunt cunoscute foarte bine, inclusiv de liderii politici pe care i-aţi menţionat, absorbţia fondurilor europene nu este liniară. În primii ani ai exerciţiului bugetar, în cazul nostru 2014-2020, absorbţia este mică - se fac acreditările instituţiilor, se lansează programele, ghidurile, licitaţiile şi apoi demarează proiectele. Absorbţia propriu-zisă a fondurilor începe să crească semnificativ în a doua jumătate a perioadei financiare.

Mai mult, când am preluat guvernarea, am constatat foarte repede că, pentru pregătirea programelor pentru 2014-2020 nu se făcuse mai nimic pentru ca absorbţia să poată începe anul acesta. Acesta este încă un motiv pentru care o discuţie despre absorbţie azi este deplasată, mai ales când criticile vin de la reprezentanţi ai fostului guvern. În timp ce alte state efectuau acreditările necesare pentru Autorităţile de Management, România bătea pasul pe loc.

Din punctul meu de vedere, pregătirile ar fi trebuit să înceapă cel mai târziu în 2013. Nu s-a întâmplat aşa. Ele au început, în cea mai mare parte, odată cu venirea noastră, la sfârşitul lui 2015.

Absorbţia efectivă pentru 2014 – 2020 a început în mai 2016, la aproape doi ani şi jumătate de la începerea exerciţiului bugetar, după ce am desţelenit buruienişul lăsat de cei care acum strigă de pe margine. Între timp, am lansat ghiduri şi proiecte pentru 13 miliarde de euro, dintre care unele pentru autostrăzi, termoficare sau reducerea abandonului şcolar. În paralel, se lucrează la pachetul de acreditare. Cel mai probabil, odată ce Autorităţile de Management vor fi acreditate, în anul 2017 România va beneficia de rambursări în valoare de aproape 4 miliarde de euro.

În plus, haideţi să vorbim şi despre exerciţiul financiar 2007-2013. Când am preluat guvernarea, absorbţia era de 56%. Acum absorbţia pe aplicaţiile de plată trimise Comisiei Europene este de 78% şi lucrăm pentru a închide aceste programe cu peste 80%. În practică, acest guvern a adus în ţară anul acesta încă aproape trei miliarde de euro. Calculaţi dumneavoastră cât înseamnă creşterea în câteva luni comparativ cu ce s-a făcut în anii precedenţi", a declarat Cioloş, în interviul acordat Hotnews.

Interviul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne