Cioloş: Comunismul şi gustul dictaturii n-au murit în decembrie '89, au supravieţuit în toţi aceşti ani

Nu există mod mai onorabil de a cinsti sacrificiul celor care au murit în 1989 decât prin asumarea şi apărarea libertăţii şi democraţiei, în fiecare zi, în fiecare ceas, a transmis fostul premier Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)

Comunismul şi gustul dictaturii nu au murit în decembrie 1989, au supravieţuit în toţi aceşti ani, hrănindu-se din comoditatea, indiferenţa şi tăcerea noastră, a remarcat vineri, pe pagina sa de Facebook, fostul prim-ministru tehnocrat Dacian Cioloş, distribuind un material video cu tema Revoluţiei realizat de TVR.

"22 Decembrie, ora 12.06, acum 28 de ani. Dictatorul Nicolae Ceauşescu a fugit cu un elicopter de pe sediul Comitetului Central. Acel moment a fost prima speranţă de democraţie şi libertate, prima speranţă că o viaţă mai bună poate exista pentru fiecare român. Prima speranţă, obţinută şi apărată cu sânge de oamenii ucişi în stradă, oameni care strigau "Jos Comunismul!" A fost primul gust de libertate pentru generaţia mea. O libertate redată", a declarat Cioloş.

Fostul premier susţine că, mai târziu, a învăţat că libertatea redată e doar o fundaţie, pe care se construieşte libertatea asumată.

"Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine - Sunt cuvintele Regelui Mihai I, ultimul Rege al României, de care ne-am despărţit de puţine zile. La funeraliile lui, românii au strigat, din nou, "Jos Comunismul!". Comunismul şi gustul dictaturii nu au murit în decembrie 1989. Au supravieţuit în toţi aceşti ani, hrănindu-se din comoditatea, indiferenţa şi tăcerea noastră. Vor continua să existe atât timp cât vom sta cu fruntea plecată, acceptând să fim conduşi prin impostură şi minciună", a precizat Cioloş.

În opinia fostului prim-ministru, nu există mod mai onorabil de a cinsti sacrificiul celor care au murit în 1989 decât acesta: asumarea şi apărarea libertăţii şi democraţiei, în fiecare zi, în fiecare ceas.

"Aceasta este esenţa naturii noastre interioare, este datoria fiecăreia şi fiecăruia dintre noi, a celor care am trăit în dictatură şi comunism, a celor care am sperat, am muncit şi muncim pentru o Românie mai bună, a celor care ne-am născut în democraţie şi libertate", a conchis Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne