Cinematograful Scala, transformat în biserică

Salariaţii cinematografului Scala vor fi trimişi în şomaj tehnic iar sala va fi destinată exclusiv slujbelor religioase.
.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

Sindicatul Liber RomaniaFilm acuză că cinematograful Scala a fost închiriat ilegal către Biserica Isus Speranţa României, urmând ca sala de spectacole să fie destinată exclusiv slujbelor religioase, relatează Gândul. Salariaţii cinematografului, care de două luni au lucrat în condiţii greu de imaginat, vor fi trecuţi în şomaj tehnic.

Potrivit sursei citate, Sindicatul Liber RomaniaFilm a trimis, duminică, 8 mai, o scrisoare publică, adresându-se presei şi ministrului Culturii, Corina Şuteu, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei acestui cinematograf, unul dintre cele mai cunoscute din Bucureşti. În cadrul scrisorii, sindicatul îl acuză pe şeful serviciului de exploatare cinematografe, Pascu Marinel, printre altele, că ar fi scos ilegal la licitaţie Cinematograful Corso şi ar fi predat "la primăria sectorului 3" Cinematograful Gloria.

"De două luni Cinematograful Scala a funcţionat fără apa menajeră, pentru că aceasta a fost închisă pentru neplată, deşi cinematograful era deschis publicului spectator, salariaţii suportând nişte condiţii greu de descris, cu urină şi fecale ce trebuiau curăţate cu apa cumpărată de aceştia, dl Pascu Marinel, care era direct responsabil, nu a făcut absolut nimic, pentru găsirea unor resurse financiare, pentru a achita datoria şi să remedieze situaţia", acuză sindicatul.

Potrivit sindicaliştilor, salariaţii au aflat săptămâna trecută, cu stupoare, că Cinematograful s-a închiriat către Biserica Isus Speranţa României, care a plătit în contul chiriei, datoria la Asociaţie pentru apa menajeră.

Sala de spectacole ar urma să fie destinată exclusiv slujbelor religioase şi predicilor bisericii. În ceea ce-i priveşte pe salariaţii cinematografului, Pascu Marinel i-ar fi anunţat că urmează să fie introduşi în şomaj tehnic pe o perioadă de trei luni cu un salariu de 75%, începând cu data de 9 mai 2016, deşi tot conducerea Regiei (citată în această scrisoare) a anunţat că "în luna aprilie regia s-a aflat pe profit".

În aceste condiţii, sindicatul se întreabă "dacă această informaţie este reală, care este motivul pentru care se introduc salariaţii în şomaj tehnic, acesta fiind posibil doar în cazul în care regia este pe pierdere?".

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură