Cine este John Bercow, Speaker-ul din Westminster care pune ordine în haosul-Brexit strigând «Order, order!» [video]

John Bercow
John Bercow (captură video Youtube)

Haosul Brexit, cu dezbinarea dintre deputaţi şi dezbaterile interminabile din Westminster, l-au pus în centrul atenţiei pe preşedintele Camerei Comunelor (Speaker of the House of Commons), un personaj care are un rol fundamental, dar care, de obicei, este puţin cunoscut. Dar John Bercow a schimbat acest lucru, devenind protagonistul scenariului Brexit şi a câştigat, atât suporteri care îl consideră un apărător eroic al Parlamentului, cât şi duşmani care îl consideră prea autoritar şi partizan.

Rolul unui Speaker este să arbitreze dispute şi este maestru de ceremonii în Parlament, responsabil atât de desfăşurarea corectă a procedurilor cât şi de modul în care sunt dezbătute propunerile. El are datoria să intervină dacă - aşa cum se întâmplă adesea în Westminster - strigătele oponenţilor împiedică premierul sau un ministru să vorbească.

Bercow, cu vocea sa tumultoasă, a ridicat cu câţiva decibeli strigătul tradiţional de "Order, Order" al Speaker-ului. El a devenit faimos pentru volumul vocii sale, pentru frazele sale complicate şi pentru cravatele sale colorate. Aşezat pe scaunul său înalt cu un ciocan în mână, pe care îl foloseşte în mod frecvent şi zgomotos, Bercows pare un actor, în largul său sub lumina reflectoarelor, exact ca un actor pe o scenă.

În spatele caracterului colorat şi controversat, însă, există un politician cu o strategie precisă. Bercow este conservator, dar, în conformitate cu regulile, a părăsit partidul în 2009, când a fost ales Speaker.

Încă de la început, Bercow a preluat un rol activ, în calitate de reformator care protejează puterile şi drepturile Parlamentului, fără a face diferenţe între acesta şi Guvern. Le-a oferit mai mult spaţiu parlamentarilor, mai multe dezbateri şi mai multe întrebări. Pentru a da un exemplu, în primii cinci ani în calitate de Speaker, el a acordat 177 întrebări urgente deputaţilor, în timp ce predecesorul său Michael Martin a permis doar două.

De îndată ce a fost ales, el a declarat: „Obiectivul meu principal este consolidarea Parlamentului şi dacă este necesar chiar în detrimentul puterii executive. Vreau să văd un Parlament mai puternic, mai dinamic şi mai decis decât în trecut, cu deputaţi care cer explicaţii Guvernului pentru acţiunile sale”.

Şi este exact ceea ce a făcut. A fost imparţial în sensul că nu a favorizat un partid faţă de altul, dar a luat, cu siguranţă, parte Parlamentului şi nu Guvernului. Pentru aceasta era deja un personaj controversat cu mult înainte de Brexit. În 2015, guvernul a încercat să obţină aprobarea unei moţiuni, pentru a-l scoate din funcţie, dar nu a găsit sprijin printre deputaţi.

Bercow a fost acuzat de agresiune de către foşti angajaţi care l-au descris ca fiind gata să-şi maltrateze subordonaţii şi colegii şi izbucneşte uşor în accese de furie. Susţinătorii săi însă l-au apărat, spunând că este o campanie de defăimare pentru a-l elimina.

Potrivit Guvernului, Bercow a depăşit toate limitele atunci când, cu câteva zile în urmă, a acceptat un amendament care obligă efectiv premierul să prezinte un plan alternativ de Brexit în termen de trei zile, în cazul înfrângerii acordului său. Acum, că acordul convenit de May a fost respins, premierul are timp doar până luni 21 ianuarie să prezinte un plan B.

În ultimele zile, el a fost acuzat că este părtinitor, deoarece un ziar l-a fotografiat într-o maşină cu un stiker anti-Brexit. El a spus în Parlament că se afla în maşina soţiei sale, şi că, din moment ce din fericire femeile nu mai sunt supuse bărbaţilor lor, soţia sa poate avea şi exprima orice opinie. „Dacă cineva nu este de acord, să o declare deschis”, a spus el sarcastic deputaţilor, relatează presa britanică.

Dezbaterea despre Brexit va continua şi în zilele următoare, iar Bercow va continua să fie protagonistul scenariului şi să „dirijeze traficul” în Parlament. După ce a fost ales de trei ori la rând, Speaker-ul în vârstă de 55 de ani a spus că, odată terminată ieşirea din UE, ar dori să se retragă.

Cu toate acestea, convingerile sale clare şi poziţiile controversate l-ar putea costa scump. Un zvon care a circulat în acest weekend spune că, Guvernul intenţionează să-l pedepsească refuzându-i aşa numitul "peerage", adică elevarea la Casa Lorzilor, care este obişnuită pentru fiecare Speaker la ieşirea din funcţie. Downing Street nu a confirmat, dar nici nu a negat, spunând doar „sunt alte lucruri la care trebuie să se gândim în aceste momente”. Dacă Bercow nu devine Lord, ar fi primul Speaker din ultimii 230 de ani căruia i se refuză această onoare.

Mai multe informaţii: 'More animal than ever': Europeans find joy in John Bercow ; ‘Order! Order!’: Parliament Speaker Is Brexit’s Surprise Star and Villain; YouTube

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură