Cine e mai discriminat?

Citeam ştirea asta şi îmi aminteam de imaginile transmise de presă. Indiferent de natura percheziţiei, indiferent de felul în care le calcă ograda/cocioaba/strada vreun individ în uniformă, toţi ţiganii ies cu toate neamurile în stradă şi fac un scandal monstru, fluturând sus şi tare stindardul discriminării, deşi probabil nu ştiu ce înseamnă cuvântul.

În primul rând trebuie subliniat că autorul acestui articol nu este rasist, nu are absolut nici o problemă cu ţiganii, (ŢIGANI, nu rromi – vom vedea pe parcursul articolului de ce) ci sunt un plătitor de taxe ce vrea ca legea care se aplică pentru el să fie valabilă şi pentru ceilalţi. Da, lege care e uşor de îndoit când îţi arunci poalele în cap şi spui că poliţistul te controlează doar pentru faptul că eşti ţigan. Totuşi acele palate, în care locuiesc cetăţeni “rromâni” care beneficiază de ajutor de şomaj, trebuie să aibă o explicaţie, nu?

Desigur, este ştiut faptul că ţiganii au propriul lor stabor şi ei în sinea lor nu se supun legilor României. Ei sunt un fel de stat în stat, guvernat de proprii oameni, în esenţă ateu, care nu are decât regulile proprii şi acelea extrem de interpretabile.

Ţiganii, oricât de dur ar suna, nu au evoluat din evul mediu. Se ghidează cu obstinaţie după instincte şi însăşi forma lor de comunicare e un limbaj involuat, transmis strict oral, plin de onomatopee şi cuvinte hibride din mai multe limbi. Şi nici asta nu m-ar deranja. Absolut deloc. Fiecare are un loc sub soare şi existenţa fiecărei rase urmează un plan divin. Cine sunt eu să îi judec? Avem legi pentru asta. Dar oare, chiar avem?

Un reprezentant mai de seamă al etniei, domnul Mircea Lucescu, a scăpat basma curată din acel teribil accident de tramvai. Atât ca integritate corporală (slavă Domnului) cât şi ca dosar penal. Poliţia Rutieră a încheiat cercetările şi a trimis dosarul penal al lui Lucescu procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale. Domnii poliţişti şi-au motivat decizia pe motiv să nu există nici o plângere. Serios? Dar dacă mă omora un om pe trecerea de pietoni, cine depunea plângere? Motivarea asta ridicolă mă face să râd, dar să şi plâng că astfel de mizerii se întâmplă.

Ca să nu amintesc de faptul semnalat de mulţi bucureşteni revoltaţi, că în locul accidentului era linie continuă şi în noaptea ce a urmat accidentului s-a transformat „brusc” în linie întreruptă. Ce coincidenţă! Pentru ce român linia continuă se transformă peste noapte în linie întreruptă? Inutil să mai spun că domnul Mircea Lucescu nu a luat nici măcar o banală amendă pentru că i se deschisese deja dosar de cercetare penală, ceea ce ar fi însemnat ca cele două măsuri să se suprapună – lucru interzis de lege. Frumos!

Dar nici asta nu mă deranjează, chiar deloc.

Ceea ce mă deranjează cel mai tare la ţigani e faptul că se auto intitulează rromi/rromani vorbitori de limba rromanes. Asemenea atrocitate gravă lexicală mă deranjează şi ce este mai grav că proprii noştri politicieni, preocupaţi de interesele lor meschine în locul celui naţional, au permis aşa ceva. Pentru un străin asemănarea fonetică între rromani şi român este izbitoare şi când vede acea naţie bizară din corturi crede că sunt români.

Este dureros pentru mine să văd cum un popor nobil ca al nostru a ajuns să fie confundat şi să se confunde cu o naţie ce încă practică măritişul aranjat contra cost la vârste de 12-13 ani. Copii analfabeţi, dau naştere altor copii. Europa îi numeşte pe toţi români. Este strigător la cer şi pentru a înţelege cu adevărat ce nedreptate imensă ni se comite trebuie citită istoria ţiganilor scrisă de Ioan Abrudan în anul 2007. Istorie din care voi reproduce şi aici un fragment. E mai lung, dar merită citit.

"Ţiganii sunt un popor migrator. Migrarea ţiganilor din India în Europa s-a făcut între secolele al IX-lea şi al XIV-lea, în mai multe valuri. Odată cu intrarea lor în Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au căpătat şi numele etnic pe care îl poartă astăzi, Ţigani. Aflându-se pe teritoriul Greciei şi-au atribuit denumirea unei secte religioase greceşti cu numele Athinganis sau Atsinganos care însemnă “de neatins”. Prima atestare a ţiganilor în Imperiul Bizantin este conţinută într-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numiţii Adsincani, renumiţi pentru vrăjile şi faptele rele pe care le fac. Istoria europeană a ţiganilor începe la începutul secolului al XIV-lea, când aceştia au pătruns în Turcia, venind din Asia Mică. Prin anii 1415 – 1419 îi întâlnim în toată Europa Centrală, din Ungaria până în Germania. Pe la 1422, o bandă numeroasă de ţigani coboară în Italia, până la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a început mult înainte de valul de ţigani veniţi din România). În deceniul următor au ajuns până în Franţa, Spania, Anglia şi Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de egipteni” (Gypsies), foarte curând li s-a fixat numele pe care îl poartă şi astăzi.

Foarte interesant este că ţiganii şi-au atribuit întotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au îngăduit să-şi ascundă etnia: “Şatra” vine de la casta Kshatria (războinică) căreia nu i-au aparţinut niciodată. “Ţigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la “Athinganoi”, sectă religioasă grecească recunoscută pentru activitatea de prezicere, deşi ţiganii n-au aparţinut niciodată acestei secte.

“Gypsy” vine de la “egiptian” cum şi-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinţe şi mâncare pe gratis, pretinzând ajutor ca fiind creştini egipteni aflaţi în pelerinaj. “Yansser” cum sunt cunoscuţi la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigraţi în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner şi Sinti. În limba franceză s-a impus numele Gitanes. În limbile engleză şi spaniolă, Gipsy, respectiv Gitano. În Danemarca, Suedia şi Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tătari).

Precum se vede, ţiganii s-au răspândit în toată Europa, venind din India prin Asia Mică şi nu constituie sub nici o formă o problemă legată de poporul român, mai mult decât de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie informaţie scrisă despre prezenţa ţiganilor pe teritoriul României datează din 1385. De la primele atestări ale prezenţei lor în Ţara Românească şi Moldova, ţiganii au fost robi şi vor rămâne timp de mai multe secole, până la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. În mod paradoxal (sau nu), perioada cea mai bună a ţiganilor a fost în perioada regimului comunist. În anii ’70 PCR-ul în primii ani ai comunismului a manifestat în ce-i priveşte pe ţigani, un fenomen de neconceput înainte: în aparatul de partid, în miliţie, armată şi organele de securitate au fost angajaţi un număr relativ mare de ţigani care au lansat o politică de formare a unui naţionalism ţigănesc de colonizare a satelor cu ţigani aduşi nu numai din toată România, ci chiar din exteriorul României (cum vă explicaţi că în satele din săsime sau şvăbime în care nu vezi ţipenie de altă etnie decât de ţigani care vorbesc limbi precum bulgară, rusă, slovacă etc?).

Imediat după ’90 Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, ce publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internaţionale, devine membru Soros, lansează tot felul de programe pentru ţigani, precum şi înfiinţarea de catedre universitare ţigăneşti. Această ascensiune a unor ţigani s-a petrecut mai ales în condiţiile politicii sociale a regimului comunist, care urmărea încurajarea categoriilor sărace şi distrugerea vechii structuri sociale, refractară noilor rânduieli. Aşa se explică de ce, nu în puţine comune, în funcţia de primar a fost pus un ţigan. Datorită originii sociale “sănătoase” ţiganii au fost promovaţi mai departe, făcând carieră politică, ajungând în aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sărace.

Aceşti ţigani adevăraţi, oameni ajunşi în anumite funcţii, vor avea un rol important în promovarea etnică şi în regimul ce a urmat regimului comunist. Şi sub aspect locativ ţiganii au făcut un important progres în anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al ţiganilor până în anii ’50 au fost schimbate cu apartamente în blocurile nou construite, iar din anii ’70, ’80, cu locuinţe în case naţionalizate. Aşa s-a ajuns în situaţia de astăzi, când centrul multor oraşe mai este ocupat de ţigani.

Sunt câteva elemente importante care nu pot fi ignorate:

1) Generalul (şeful) securităţii din jud. Sibiu în ’71 era un ţigan care fusese deportat cu familia în Transnistria de unde a fugit.

2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioabă în ’71-’72

3) Cioabă e văr primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)

4) Cioabă participă la primul congres ţigănesc de la Londra din ’71 unde apare prima oară etnonimul de Rom

5) Anii ’70 înseamnă plecarea masivă a saşilor

6) Securitatea organizează un program de colonizare cu ţigani a săsimii şi şvabimii

7) Scopul nu a fost integrarea ţiganilor. Integrare înseamnă o populaţie minoritară ţigănească într-o populaţie majoritară de altă etnie. O majoritate ţigănească cu o minoritate ignorabilă de altă etnie nu duce la integrarea ţiganilor, ci la asimilarea celorlalţi. (Dau cazul unor moldoveni din Galaţi asimilaţi în ţigănia din Garcini, de lângă Braşov ).

După 1989 s-au produs unele transformări majore în comportamentul populaţiei de ţigani. Pe fondul liberalizării economice, o parte din ei au început diverse afaceri, dintre care multe profitând de haosul legislativ de la începutul anilor ’90, dar şi de dispreţul general faţă de legi, au ajuns să aducă unei părţi a ţiganilor sume importante pe care s-au clădit clanuri puternice, care folosindu-se de pătura săracă a ţiganilor, domină lumea interlopă, cu ramificaţii importante în sfera politicului. De asemenea, profitând de deschiderea graniţelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales în Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. După 1996 se axează exclusiv pe dezvoltarea organizaţiilor politice ţigăneşti din Ardeal, a promovării ţiganilor ardeleni în tot felul de organizaţii politice, de a înfiltra absolut totul. Este clar că e vorba de naşterea unui naţionalism ţigănesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritorială, România.

Este interesant ca, mai ales în afară graniţelor, ei nu se autoidentifica drept ţigani, ci români. Schimbând sărăcia din ţară cu ghetourile din străinătate, această populaţie de ţigani dezrădăcinaţi, şi pierzând şi urma de identificare culturală, comite un număr important de infracţiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor ţări. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de român cu cea de rom, ca o denumire modernă a ţiganilor, se transferă asupra poporului român în ansamblu. Ca şi cum denumirea de “rom” simplă nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns până la forma “romani/romanies” în limba engleză care este limba în jurul căreia se învârte întrega lume. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom şi la impunerea ei ca obligatorie în actele oficiale din România?

Agresiunea lexicală rom/roma/român – romani/romani-romanies /romanians – romanes/româneşte, a fost aplicată asupra ţării şi naţiunii noastre imediat după 1990, în cadrul unui program complex dezvoltat de Fundaţia Soros în România. Beneficiind de numeroşi membri ai etniei ţigăneşti în guvernările României, după “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat în cale schimbătorilor de limbă şi istorie. O primă dispută a fost cea legată de cuvântul “romi”, românii fiind prostiţi apoi ca aceasta va fi înlocuită cu “rromi”, o altă formulă care doar a sporit debandada lexicală. De amintit, ca fapt divers, ca în anii 1995, limba cu care Soros vroia să înlocuiască ţigănească primise numele de “romalli”, formă care nici nu se putea declina şi care a fost înlocuită ulterior cu “romani” şi varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificată cu “roma/romani/romanies”. Confuzia este generală, inclusiv la nivelele academice ale intelectualităţii din ţările afectate de valul de imigraţie şi/sau infracţionalitate ţigănească. Cine ce să mai înţeleagă?!. Strigător la cer este ca denumirea nu are nici o bază istorică, ţiganii nu au fost purtat niciodată de-a lungul istoriei acest etnonim şi provine din cuvântul “DOM”, care pe limba originară a ţiganilor înseamnă “om”.

Prin denaturare (voită) “dom” s-a transformat în “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a transformat în “roma” apoi în “romani” şi în “romanies” . S-a ajuns astfel încât ţiganii să aibe numele identic cu al românilor în limba engleză . Români cu romani şi romanies cu romanians ( doar că în engleză nu există diacritice după cum vedeţi iar la o un simplă căutare pe google a cuvântului romani se vor afişa linkuri cu ţigani) Practic denumirile sunt identice.

În toată perioada post-decembristă s-a manifestat o presiune constantă din partea unor organizaţii sau din partea unor politicieni, personalităţi de frunte cu ascendenţă romă, în folosirea în documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un răspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 şi 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Teodor Meleşcanu recomanda folosirea în continuare în documente a cuvântului “ţigan” în concordanţă cu cuvintele folosite în celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului român.

Presiunile continuă şi în 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semnează un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 către prim-ministrul Mugur Isărescu, în care, în virtutea dreptului de autoidentificare al populaţiilor, recomanda folosirea obligatorie în toate documentele oficiale române a denumirii de rom. Mugur Isărescu îşi însuşeşte Memorandumul şi emite o hotărâre de guvern în acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative, şi nu obligatorii.

Pe de altă parte, nimeni nu contestă dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar în cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie să existe suprapuneri peste denumirea istorică a unor popoare europene existente. Să nu uităm exemplul Greciei care a refuzat să recunoască Republica Macedonia pentru că se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice greceşti (Reţeaua Soros Open network fiind şi aici vectorul principal în crearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem aştepta de la o clasă politică ce este mai preocupată de interesele personale mărunte în detrimentul intereselor naţionale, compusă din indivizi fară perspectivă istorică, ce se promovează unii pe alţii pe criterii de cumetrie, şi nu de competenţă. Rezultatele se văd. În condiţiile În care România ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldovenească (o invenţie bolşevică) drept limba oficială recunoscută în UE. S-a spus la momentul nominalizării că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanţă pentru comisarul român. Realitatea a dovedit contrariul.

În timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii români nu au schiţat nici un gest în problema limbii moldoveneşti. Privitor la problema ţiganilor în ansamblu şi a nefericitei denumiri de rom, fară îndoială ca avem nevoie de minţi luminate, şi nu de teribilismul unui ministru de externe ca şi Cioroianu, care în suita gafelor monumentale, declara că ar fi bine dacă am cumpăra o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetăţenii noştri ţigani. Nu de fanfaronada ieftină şi păguboasă avem nevoie. Romii români (sună interesant, nu-i aşa?) sunt şi ei cetăţeni cu drepturi egale. România trebuie să conlucreze cu UE în programe de afirmare a identităţii culturale a populaţiei de ţigani în paralel cu integrarea lor socială şi creşterea nivelului educativ.

În ceea ce priveşte denumirea de rom, chiar dacă ne aflăm în ceasul al 12-lea, este necesar un plan de măsuri diplomatice, întinse poate pe mai mulţi ani, pentru a sensibiliza organismele europene şi a se îndrepta această mare eroare de a denumi o populaţie transfrontalieră cum sunt ţiganii cu un nume atât de apropiat şi generator de confuzii, de numele istoric al poporului român. Luând în considerare progresia demografică pană în 2025, când pe fondul declinului de natalitate la români şi maghiari şi al scăderii mortalităţii la ţigani, aceştia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia României, depăşindu-i pe maghiari, la care adăugăm confuzia din ce în ce mai pregnantă a numelui de rom cu cea de român, poziţia României în familia europeană apare într-o poziţie tot mai îngrijorătoare.

În absenţa unui plan concret ce trebuie urmărit cu consecvenţă, cred că sunt toate şansele ca în conştiinţa civică europeană să se consolideze credinţa ca România chiar este ţara romilor (dacă nu s-a întâmplat deja) şi se prefigurează tot mai mult ideea domnului Teodor Meleşcanu care spunea că se doreşte crearea unui stat ţigănesc în România, ca România va fi în curând ţara ţiganilor.

Orice naţionalism se bazează pe:

1) limbă comună (în sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reţeaua Soros Open Network care încearcă să inventeze o limbă ţigănească împletită cu româna şi care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de român acum vor să ne compromită şi etnonimul de valah/vlah. Această teorie strigătoare la cer este avansată de un anume Ian F. Hancock care îşi publică lucrările prin intermediul organizaţiei Soros. Cercetătorul menţionat mai sus şi care se recomandă drept “Romani” cu descendenţă britanică şi maghiară, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El încearcă să şi probabil reuşeşte să convingă mulţi naivi, inclusiv pe site-ul Universităţii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt ţigani, de unde ar veni şi denumirea limbii Vlax Romani, prezentată ca “un dialect al limbii române” vorbit de populaţia “Vlax/Vlach”. Este revoltător şi intolerabil, asistăm practic la rescrierea istoriei.

2) etnia comună = naţiunea

3) etnonimul

4) teritoriul

5) statul

6) drapelul

7) istoria comună

Ţiganii au purces pe calea definirii propriului lor naţionalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victimă sunt românii. Să lăsăm minciuna şi ipocrizia deoparte, dacă consideră numele ţigan peiorativ atunci să-şi ia numele lor original care este DOM şi nu ROM.”

Încheiem citatul. Mai e ceva de spus? Subsemnatul susţine schimbarea denumirii de „rrom” atribuită ţiganilor din motivele perfect logice de mai sus. Sau măcar şi pentru domniile lor să se aplice exact aceeaşi lege ca pentru români. Vedeţi dumneavoastră, ei sunt discriminaţi, dar pozitiv. Pozitiv şi fraudulos, dacă ascultăm bârfele cu linia continuă a domnului Lucescu. Dar gura lumii e rea ...