Ciclism: Ediţia 2015 a Turului Franţei oferă premii de 2 milioane euro, dintre care 450.000 pentru învingător

Turul Franţei debutează pe 4 iulie la  Utrecht (Olanda).
Turul Franţei debutează pe 4 iulie la Utrecht (Olanda). (facebook)

Ediţia din acest an a Turului ciclist al Franţei, care va avea startul pe 4 iulie la Utrecht (Olanda), va oferi premii totale de 2.030.150 euro, dintre care 450.000 euro vor reveni câştigătorului cursei de 21 etape întinse pe durata a trei săptămâni, relatează agenţia EFE.

Victoria de etapă este răsplătită de organizatori cu 8.000 euro, locul II — 4.000 euro, locul III — 2.000 euro, locul IV — 1.200 euro; locul V — 830 euro; locul VI — 200 euro. Tricoul galben va primi 450 euro pe zi.

Locul 2 în clasamentul general final este compensat cu 200.000 euro, locul 3 — 100.000 euro, locul 4 — 70.000 euro, locul 5 — 50.000 euro etc.

Toţi rutierii care vor încheia cursa vor lua premii, dar acesta sunt de doar 400 euro pentru cei plasaţi în afară de Top 90.

Premiile din cel mai mare eveniment al ciclismului mondial contrastează prin modestie cu cele de la Roland Garros, unde învingătorul încasează un cec de 1,8 milioane euro, iar cei eliminaţi în primul tur — 27.000 euro.