China va lansa un modul spaţial la sfârşitul lui 2010

China va lansa un modul spaţial, primul element al unei viitoare staţii spaţiale, în 2010, şi va realiza prima amarare a unei navete cosmice la începutul lui 2011, a informat duminică presa oficială chineză.

Cântărind 8,5 tone, modulul Tiangong-1 /sau 'Palatul ceresc-1'/ va putea efectua o operaţiune pe termen lung, fără asistenţă, etapă esenţială în construirea unei staţii spaţiale, a precizat agenţia Xinhua.

China intenţionează să plaseze mai multe module pe orbită, de tipul celui menţionat, în vederea creării primei staţii semi-permanente în spaţiu, au indicat anterior responsabili ai programului spaţial chinez.

Potrivit AFP, pentru moment nu s-a precizat dacă Tiangong-1 va fi utilizată ca prima staţie chineză locuită sau dacă va servi, mai întâi, ca modul test.

Amararea navetei spaţiale Shenzhou-8 la modulul Tiangong-1, prevăzută pentru 2011, va fi dirijată de la sol, a precizat Xinhua.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură