China din nou în vizor. Washingtonul publică o nouă listă cu tarife pentru importuri chineze în valoare de 16 miliarde USD

Preşedintele american Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump (Saul Loeb/AFP/Getty Images)

SUA a finalizat noi tarife pentru produse importate din China în valoare de 16 miliarde de dolari, a afirmat marţi, într-un comunicat de presă, Biroul Reprezentantului SUA pentru Comerţ.

“Biroul Reprezentantului SUA pentru Comerţ (USTR) a publicat astăzi o listă cu importuri din China, în valoare aproximativă de 16 miliarde de dolari, care vor fi supuse unor tarife suplimentare de 25%, ca parte a răspunsului SUA la practicile comerciale neechitabile ale Chinei cu privire la transferul forţat de tehnologie americană şi proprietate intelectuală”, conform comunicatului de presă.

Comunicatul mai susţine că Serviciul Vamal şi de Frontieră din SUA va începe în 23 august să colecteze noile taxe aplicate importurilor chineze.

În comunicat se mai precizează că lista de produse vizată de noile tarife includ toate produsele, în afară de cinci, prevăzute într-o altă listă propusă în 15 iunie. Prima tranşă de tarife, care vizează importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari, a intrat în vigoare în 6 iulie, potrivit sursei citate.

Anterior, Reprezentantul SUA pentru Comerţ, Robert Lighthizer, a declarat că preşedintele Donald Trump i-a cerut să ia în considerare creşterea tarifelor la importurile chineze la 25%.

Săptămâna trecută, China a răspuns la o majorare tarifară propusă [de către SUA] de la 10 la 25% pentru importuri chineze în valoare de 200 miliarde de dolari, ameninţând că va impune tarife de până la 25% la unele importuri americane în valoare de 60 miliarde de dolari.

De asemenea, recent Beijingul a avertizat că va lua contramăsurile necesare pentru a-şi proteja drepturile şi interesele legitime, în cazul în care SUA va continua să crească tarifele la produsele chineze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe